(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Dar poate că aceasta demonstrează slăbiciunea Fiului. El a aşteptat să fie preaslăvit de Cineva mai mare decât El. Şi cine nu mărturiseşte că Tatăl este deasupra tuturor, văzând că El Însuşi a spus, Tatăl este mai mare decât Mine (In. 14, 28)? Dar feriţi-vă să nu lăsaţi cinstirea Tatălui să slăbească preaslăvirea Fiului… Rugăciunea: Tată, preaslăveşte pe Fiul Tău, este deplină prin ca şi Fiul să te preaslăvească pe Tine, astfel, Fiul nu este slab, având în vedere că El dă înapoi, la rândul Său slavă pentru preaslăvirea pe care o primeşte. Această cerere, ca preaslăvirea să fie dată şi înapoiată nu este nici un furt al Tatălui, dar nici o subapreciere a Fiului. Mai degrabă, arată că aceeaşi putere a divinităţii este în amândoi.

(Ilarie de Poitiers, La Sfânta Treime 3, 1, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)