(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Se cuvine a întreba cum Fiul poate să preaslăvească pe Tatăl, când preaslăvirea veşnică a Tatălui nu a suferit micşorare în nici o formă umană, nici nu poate fi înmulţită privind perfecţiunea Sa divină. În Sine, într-adevăr, preaslăvirea Tatălui nu poate fi micşorată, nici mărită. Dar fără nici o îndoială, era mai mică printre oameni când Dumnezeu era cunoscut doar în Iudeea (Psalmul 75, 2). Prin urmare, Fiul a preaslăvit pe Tatăl când Evanghelia lui Hristos a răspândit învăţătura despre Tatăl printre neamuri. Totuși, dacă Fiul ar fi murit numai, fără să învieze, fără îndoială că nu ar fi fost nici preaslăvit de Tatăl, nici nu L-ar fi preaslăvit pe Tatăl. Dar acum, fiind preaslăvit prin învierea Sa, de Tatăl, El preaslăveşte pe Tatăl prin predicarea învierii Sale, preaslăveşte pe Fiul Tău ca şi Fiul să te preaslăvească pe Tine. Cu alte cuvinte, înviază-Mă din morţi, ca prin Mine, Tu să fii cunoscut în toată lumea.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 105, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)