Premierea elevilor merituoşi de la Şcoala „Mihail Sadoveanu“ din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Premierea elevilor merituoşi de la Şcoala „Mihail Sadoveanu“ din Bacău

În Parohia ortodoxă Lazaret din Protopopiatul Bacău s-a desfăşurat duminică, 22 iunie 2014, festivitatea de premiere a elevilor din clasele V-VIII de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu“ din Bacău, care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2013-2014.

În cadrul acestui eveniment, sub genericul „Dăruind vei dobândi!“, a fost oficiată o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în anul şcolar care s-a încheiat şi au fost rostite rugăciuni de binecuvântare pentru elevii clasei a VIII-a care susţin examene de evaluare naţională. „Părintele paroh Marius Iacobeanu a adresat un cuvânt în care a evidenţiat necesitatea cinstirii Sfinţilor Români, îndemnându-i pe copii să pună în practică aspecte din viaţa sfinţilor. La finalul întâlnirii, au fost oferite 80 de premii substanţiale (cărţi de rugăciuni, icoane, cărţi religioase, rechizite, diplome de merit etc.) elevilor premianţi din clasele V-VIII de la Şcoala „Mihail Sadoveanu“ din Bacău. În acelaşi timp, şcolarii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de dascălii care le-au fost alături pe parcursul anului şcolar încheiat. În alocuţiunile rostite, s-a subliniat importanţa colaborării dintre Biserică şi Şcoală şi s-au adus mulţumiri organizatorilor, cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor acestora“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Activitatea desfăşurată la Parohia Lazaret este rodul unei colaborări mai vechi între Şcoală şi Biserică. În cadrul activităţilor din Centrul de zi „Sfânta Filofteia“ de la Parohia Lazaret, participă zilnic elevi cu situaţie materială precară din cadrul şcolii mai sus menţionate. Această colaborare se va extinde în luna octombrie a anului 2014 prin organizarea de către Parohia Lazaret a unui concurs şcolar multidisciplinar, adresat elevilor din Şcoala „Mihail Sadoveanu“ din Bacău, care va avea ca temă Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni rânduit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.