Premii pentru participanții la Olimpiada de creație literar-duhovnicească

Educaţie

Premii pentru participanții la Olimpiada de creație literar-duhovnicească

Locul I a fost obținut de un copil din comuna Oituz, județul Bacău, locul II – de un elev de la Centrul de zi pentru copii Mia Casa Inculeț, Bârnova, al Fundației Solidaritate și Speranță Iași, iar locul al III-lea a fost acordat unui participant de la Centrul de copii Sfântul Spiridon din Galați.

18 copii asistați social de la centrele de zi înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române au participat ieri, 19 iunie, la Olimpiada de creație literar-duhovnicească. Prin intermediul acestei competiții, organizatorii de la Fundația Solidaritate și Speranță și-au dorit să pună în valoare și să evidențieze potențialul intelectual, creativitatea și aptitudinile micuților.

Locul I a fost obținut de un copil din comuna Oituz, județul Bacău, locul II – de un elev de la Centrul de zi pentru copii Mia Casa Inculeț, Bârnova, al Fundației Solidaritate și Speranță Iași, iar locul al III-lea a fost acordat unui participant de la Centrul de copii Sfântul Spiridon din Galați. Alături de cei trei finaliști au mai fost premiați cu mențiuni un copil de la Centrul de zi pentru copii Sfânta Marina al Fundației Solidaritate și Speranță Iași, un alt copil de la Galați și unul de la Centrul de zi pentru copii Mia Casa Inculeț. Copiii au fost foarte bucuroși că s-au cunoscut, că au legat prietenii, că au vizitat Iașul și au promis că la anul vor fi și mai buni. La finalul evenimentului, toți copiii au primit diplome, dulciuri, cărți și rechizite”, a spus Lucian Isaicu, coordonator al evenimentului.

Citește despre: