Preoteasa, cel mai aspru critic al preotului
Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Durău a găzduit, în zilele de 18, 19 şi 20 iunie, întrunirea preoţilor din protopopiatele Hârlău şi Săveni din cadrul conferinţelor pastoral-misionare din Arhiepiscopia Iaşilor, ce au ca temă „Preotul şi preoteasa - părinţi în familie şi în parohie“. Preoţii au venit însoţiţi şi de preotese, dar şi de copii.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, aflat şi de această dată în mijlocul familiilor de preot, a mărturisit că unul dintre avantajele căsătoriei preoţilor este dat de faptul că, spre exemplu, în ţara noastră sunt aproximativ 17.000 de preotese care pot deveni 17.000 de misionari, 17.000 de rugători, sau pot deveni prelungire a mâinii preotului, dacă îşi trăiesc în mod autentic vocaţia.
Înalt Preasfinţitul Teofan a subliniat, de asemenea, faptul că răul făcut de toţi păgânii la un loc nu e atât de mare pe cât e de mare răul cauzat de păcatele preotului, preotesei şi ale copiilor acestora. Copiii din familiile de preot, la rândul lor, pot deveni misionari de excepţie ori pot fi adevărate dezastre acolo unde se vor afla. Înalt Preasfinţia Sa a făcut aducere-aminte şi de o vorbă care circulă prin popor care spune că atunci când preotul nu slujeşte duminica Liturghia e ca şi cum ar pleca cu altă femeie, iar când preoteasa nu e prezentă duminica la Liturghie e ca şi cum ea ar pleca cu alt bărbat.
Invitatul acestei conferinţe, părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, a continuat ideea îndemnându-i pe slujitorii altarului să nu-şi silească copiii să devină preoţi pentru că ei pot sluji foarte bine Biserica şi din alte poziţii sociale. Părintele Tănase a evidenţiat şi faptul că preoteasa trebuie să fie cel mai abil şi cel mai aspru critic al preotului pentru a-l feri pe acesta de situaţii neplăcute.
Părintele Nicolae a vorbit şi despre faptul că ţinuta preotului şi prezentarea preotului sunt foarte importante. „Noi trebuie să fim normali, obişnuiţi, pentru că sfinţenia este o stare normală. Să nu umblăm acolo unde nu avem acces, dar să fim acolo unde trebuie!“, a adăugat părintele, făcându-le şi pe preotese să conştientizeze faptul că ciucurii de la epitrahil reprezintă sufletele credincioşilor care atârnă de gâtul preotului şi că ele vor da răspuns la judecată pentru felul în care l-au ajutat pe soţ în lucrarea sa, amintind în acest sens faptul că este inadmisibil ca preotul să nu aibă pomelnic cu parohia sa şi pe care să-l şi pomenească.
Părintele Nicolae a amintit şi un cuvânt al preotului Ioan Negruţiu care spunea: „Dacă vă scuipă lumea şi voi sunteţi chirpici, dacă vă ştergeţi, vă veţi murdări mai tare; dar dacă sunteţi aur, şi vă ştergeţi, atunci veţi străluci mai tare!“
La întrebarea care ar fi elementul ce ar putea defini bucuria de a fi preoteasă, soţiile preoţilor de la această întâlnire au răspuns: „bucuria lucrului mărunt, de fiecare dată când vine acasă de undeva îmi dăruieşte un lucru cât de mic“, „când stăm împreună la un ceai, după ce el a avut o zi plină“, „bucuria de a primi mulţumirile enoriaşilor pentru sprijinul şi ajutorul oferite de soţ“, „comuniunea în rugăciune“, „faptul că unele dintre enoriaşe găsesc de cuviinţă să ne împărtăşească gândurile şi nouă, cu nădejdea că găsesc un sprijin în noi“, „preoteasa poate avea anumite bucurii pe care nu le pot avea alte soţii“, „bucuria de a vedea oameni întorşi la Domnul prin lucrarea părintelui“, „bucuria de a purta pruncii în pântecele meu“.
