Preoţii Protoieriei Onești, în Sinaxă la Roman
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman avut loc marţi, 15 ianuarie 2019, Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Oneşti. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Peste o sută de preoţi din Protopopiatul Oneşti s-au rugat marţi, 15 ianuarie 2019, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman în cadrul Sinexei anuale. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni pentru poetul naţional Mihai Eminescu şi pentru membrii familiei sale, precum și pentru făuritorii Culturii Naționale Române. „Într-un cadru de iarnă, la începutul anului nou, ne-am întâlnit în Sinaxa liturgică, unde ne vom împărtăși în cadrul Liturghiei cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Frățiile voastre, în calitate de preoți și de apostoli trimiși în parohiile încredințate vouă spre păstorire, vă faceți cu acrivie datoria. Arătați că demnitatea preoțească care vi s-a conferit prin hirotonie de către ierarhul locului este lucrătoare prin bunul mers administrativ-gospodăresc dar și de îndreptare a credincioșilor prin sfințire și povățuire către calea mântuirii. Tradiția de a ne uni în Sinaxă este veche în Protopopiatul Oneşti. Îmi amintesc că în anul 2000, când Dumnezeu mi-a încredințat demnitatea de arhiereu al locului, am găsit o efervescență spirituală, duhovnicească și liturgică în Protopopiatul Onești, și m-am bucurat mult pentru aceasta”, a remarcat IPS Părinte Ioachim.
Recunoştinţă pentru implicarea preoţilor
La rândul său, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a dat citire unui hrisov, întocmit special pentru acest eveniment denumit „Hristos Dumnezeu, Izvor unic al identității noastre” și care a fost semnat de toți preoții ce compun Protopopiatul Onești. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Ioachim a înălțat rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra ostenitorilor sfintelor altare din Protopopiatul Onești. Preoţii s-au implicat de-a lungul Anului Centenar 2018 în activități pastoral-misionare și social-filantropice în parohiile încredințate spre păstorire. De asemenea, au sprijinit organizarea manifestărilor cultural-religioase și militare derulate pe Valea Oituzului, pe Valea Cașinului și pe Valea Trotușului în amintirea sacrificiului înaintașilor care au contribuit acum 100 de ani la câștigarea unității de credință și de neam. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, momentul central al sinaxei a fost împărtășirea celor 100 de preoți din Protopopiatul Onești cu Trupul și Sângele Domnului din același Sfânt Potir. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru tot sprijinul oferit.
Momente poetice dedicate lui Mihai Eminescu
În cea de-a doua parte a întâlnirii, s-a derulat activitatea dedicată Zilei Culturii Naționale, sub genericul „Teofanie în duh eminescian”. S-au prezentat recitaluri muzicale pe vers eminescian, în interpretarea Coralei „Ierotheos” a Protopopiatului Onești, care a oferit răspunsurile din cadrul Sfintei Liturghii. „Eminescu a iubit foarte mult poporul și Ortodoxia, civilizația și cultura. Biserica este în mijlocul poporului și face parte din popor. Ea creează acel <<corpus>> comun care este Trupul lui Hristos și care are scopul de a transfigura. Ați transfigurat timpul și l-ați adus pe Eminescu să fie contemporan cu noi. Dacă rămânem uniți în duhul eminescian, în duhul civilizației și culturii noastre românești, care este de sorginte creștină, atunci vom împlini și alte lucruri frumoase prin care să marcăm timpul nostru”, a menţionat ierarhul de la Roman. Primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor, a fost felicitat de IPS Ioachim pentru că a sprijinit o serie de manifestări cultural-religioase și inițiativele social-filantropice derulate în Protopopiatul Onești. În acelaşi timp, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit preoților care au contribuit la achiziționarea unui dispozitiv de filtrare a apei, ce va fi donat Spitalului Municipal Onești „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”, pentru a fi folosit la secția de Pediatrie.