Preşedintele Klaus Iohannis a oferit Patriarhului Daniel cea mai înaltă decoraţie a statului român
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit joi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cea mai înaltă distincţie a statului român i-a fost conferită de Preşedintele României la Palatul Cotroceni.
Ordinul i-a fost acordat în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională la călăuzirea activității pastorale, misionare, culturale, sociale şi filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, în ţară și în diaspora, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional şi interreligios.
Preşedintele României a subliniat, în discursul său, contribuția importantă a Patriarhului Daniel în afirmarea Bisericii Ortodoxe Române ca important partener de dialog al statului român pentru consolidarea societății democratice, dar şi rolul fundamental pe care şi l-a asumat „în dezvoltarea dialogului interconfesional și interreligios, în plan național și internațional”.
„Vreau să vă felicit pentru exemplul de echilibru și înțelepciune pe care îl oferiți în domeniul extrem de sensibil al relației dintre Culte, precum și dintre acestea și autoritățile Statului, și să vă urez ca și pe viitor Biserica Ortodoxă Română să se manifeste în apărarea și promovarea acestui model de relații!”
Şeful statului a remarcat implicarea puternică a Preafericirii Sale în „păstrarea tezaurului lăsat moștenire de personalitățile spiritualității românești”.
„În zilele noastre, una dintre provocările cele mai complexe, căreia îi răspundeți cu succes, este păstrarea identității spirituale și a coeziunii în comunitățile românești din diaspora”.
„Biserica Ortodoxă Română și-a dezvoltat căi mediatice moderne, care duc mesajul pastoral, misionar și umanitar al credinței până în cele mai îndepărtate comunități românești”, a spus Preşedintele României.
Distincţia, onoare pentru întreaga Biserică
Preafericirea Sa a mulţumit Preşedintelui României şi a spus că primeşte distincţia „ca semn de apreciere nu doar a activităţilor noastre ca Patriarh, ci ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi aceasta mai ales în anul dedicat de Sfântul Sinod pastoraţiei românilor din afara României”.
„Avem cea mai mare diasporă română din istoria poporului care este o şansă, dar şi o provocare. De aceea, am făcut eforturi, împreună cu autorităţile de stat, ca să ţinem în comuniune românească pe aceşti fii şi fiice ale patriei noastre care, din varii motive, lucrează sau studiază în afara hotarelor noastre”.
„Vă mulţumim pentru aprecierile pe care le-aţi făcut la adresa Bisericii noastre şi, într-adevăr, aşa cum prevede Legea cultelor, cultele în România sunt parteneri sociali ai statului român şi noi considerăm că libertatea pe care o avem la nivelul manifestării credinţei noastre religioase este o libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate şi, aşa cum frumos aţi spus, pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României şi între românii de pretutindeni”.
Vă mulţumim şi vă dorim şi noi, la rândul nostru, ani mulţi cu sănătate şi cu ajutor de la Dumnezeu în activitatea pe care o desfăşuraţi.
Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin naţional.
Sursa: basilica.ro