Prezbitera Viorica Eșanu a trecut la cele veșnice
Marți, 21 august, soția părintelui Dumitru Eșanu, prezbitera Viorica, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 58 de ani. Preoții Protopopiatului Hârlău, colegi și cunoscuți sunt alături de familia părintelui Dumitru în aceste momente de încercare şi de profundă tristeţe.
Prezbitera Viorica Eșanu s-a născut în data de 12 ianuarie 1960 în localitatea Țuțora din județul Iași, într-o familie de buni și evlavioși creștini. După parcurgerea cursurilor primare și gimnaziale, a frecventat și absolvit liceul de chimie. S-a căsătorit cu Pr. Dumitru în luna octombrie a anului 1984, iar Dumnezeu a binecuvântat familia lor cu trei copii.
Pe plan profesional, doamna preoteasă a desfășurat o bogată activitate, lucrând atât în domeniul financiar-contabil, cât și ca supraveghetor al muzeului din cadrul Parohiei Plugari, între anii 1994-2006.
Ea a rămas în memoria credincioşilor ca un model de smerenie și discreție, un adevărat reper spiritual şi moral pentru comunitatea parohială.
Hristos Domnul, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul roabei sale în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, iar familiei îndoliate să ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu mila și mângâierea Sa.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!