Prezenţă arhierească în Protopopiatul Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a vizitat miercuri, 20 iunie 2018, mai multe șantiere din Protopopiatul Roman.
Ierarhul, însoțit de părintele Dragoș Munteanu, protopop de Roman, a ajuns în parohiile: Cotu Vameș I, Cotu Vameș II, Cordun și Secuieni II. Părintele Arhiepiscop Ioachim a constatat stadiul în care se află aceste lucrări, discutând cu preoții implicați. Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat și sfătuit să supravegheze bunul mers al lucrărilor, astfel încât acestea să respecte normele impuse de actuala legislație în vigoare. „Am avut bucuria deosebită de al însoți pe ierarhul nostru în patru dintre șantierele pe care le avem în desfășurare în Protopopiatul Roman. Aceasta este una dintre multele vizite de lucru pe care arhiepiscopul nostru le împlinește periodic pe șantierele din protopopiatul nostru și nu numai. IPS Ioachim încearcă să fie cât mai aproape de preoții care își doresc să se implice în viaţa socială și culturală a comunităților în care au fost trimiși să poarte de grijă vieții spirituale a credincioșilor. Sunt convins că sfaturile pe care preoții le-au primit de la Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului le vor fi utile în bunul mers al construirii obiectivelor propuse”, a declarat preotul protopop Dragoş Munteanu.