Care este poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de prezenţa soțului la naştere?

Sigur că nu există o hotărâre concretă cu privire la acest lucru. Aici se poate vorbi mai ales despre atitudinea ortodocşilor faţă de practica medicală nouă. În trecut, oamenii trăiau mai aproape de firesc, departe de oraşe şi de medici, atunci când femeia care năştea nu avea timp să cheme nici măcar o moaşă şi astfel rudele erau cele care o asistau la naştere. În Vieţile Sfinţilor există multe exemple de oferire a asistenţei la naştere chiar de către monahii din Egipt sau Palestina.

De aceea, dacă familia ortodoxă este trainică şi dacă soţia este sigură de tăria duhului soţului ei, de disponibilitatea acestuia de a trece prin toate alături de ea, dar să nu leşine în acelaşi timp, încurcând medicii în sala de naşteri, nu există nici un motiv pentru care acesta să nu poată asista la apariţia pe lume a unui nou om. Acesta, bineînţeles, trebuie mai întâi să se sfătuiască cu duhovnicul său şi să-şi măsoare puterile. Pentru că dacă soţul nu este pregătit, atunci e mai bine să se roage în faţa maternităţii, decât să devină o greutate în plus pentru soţie.

Cu alte cuvinte, prezenţa soţului la naştere este permisă, cu anumite particularităţi. Trebuie subliniat în acest caz că hotărârea trebuie luată de comun acord şi considerată ca necesară. Nu pot spune că există în acest sens vreo hotărâre standard.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 176)