Ajutor! Mă plictisesc în biserică

Prezentare de carte

Ajutor! Mă plictisesc în biserică

    • Ajutor! Mă plictisesc în biserică
      Ajutor! Mă plictisesc în biserică

      Ajutor! Mă plictisesc în biserică

La Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a apărut un nou titlu: „Ajutor! Mă plictisesc în biserică” de Pr. David R. Smith, în traducerea lui Dragoş Dâscă. Cartea, face parte dintr-o serie de apariții editoriale prin care editura ieșeană încearcă popularizarea unor aspecte ce par inabordabile de către credinciosul obișnuit.

În cele peste 170 de pagini, grupate în două părți („De ce să merg totuși la biserică?” și „Dar dacă mă plictisesc în biserică?”) autorul, preot paroh al bisericii Sfânta Sofia din New York, pornește de la o definiție a plictiselii, vorbește apoi despre îndreptare, despre Sfânta Liturghie; explică motivele pentru care ne plictisim în biserică. De asemenea, prezintă modurile în care ne raportăm la preotul nostru, modalitățile în care putem sluji biserica, dar nu uită nici de rugăciune sau Împărtășanie.

Iată un fragment scurt dar plin de substanță din cartea „Ajutor! Mă plictisesc în biserică”:

„În anumite zile de sărbătoare sau Duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte într-o predică pe care nu o poţi înţelege, sau când corul sau cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.”

Scrisă cu umor şi inteligenţă, cartea apărută la Editura Doxologia cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va învăţa cititorul ce să schimbe înlăuntrul său pentru ca timpul petrecut în biserică să fie o adevărată desfătare spirituală.

Citește despre: