Tema principală a acestei Întâlniri Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi (ITO) de la Timişoara o constituie cuvintele Domnului Iisus Hristos adresate ucenicilor Săi, „Voi sunteţi prietenii Mei…” (Ioan 15, 14).

I. Prietenia în antichitate şi în Sfânta Scriptură:

Prietenia este, încă din antichitatea greco-romană, o virtute mult preţuită şi lăudată de Platon, Aristotel, Plutarh, Seneca, Cicero ş.a. Aceasta presupune relaţii între două sau mai multe persoane, bazate pe reciprocitate, deschidere şi egalitate[1]. În prietenie se exprimă şi se cultivă relaţii de deschidere (dialog), încredere, recunoaştere a valorilor, fidelitate şi susţinere reciprocă[2].

În Vechiul Testament, „Cartea Înţelepciunea lui Isus Sirah” (6, 14-16) precizează: „Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna şi nu este măsură a bunătăţii lui. Prietenul credincios este leacul vieţii şi cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el”. Aşadar, textul acesta arată clar că numai cei ce se tem de Dumnezeu sunt capabili de adevărată prietenie şi numai aceia sunt prieteni cu adevărat[3].

De asemenea, „Cartea Pildelor” laudă prietenia adevărată astfel: „Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el este ca un frate” (Pilde 17, 17). Aceeaşi carte avertizează, însă, că „sunt prieteni aducători de nenorocire, dar este şi câte un prieten mai apropiat decât un frate” (Pilde 18, 24).

În mod deosebit, Sfânta Scriptură scoate în evidenţă prietenia lui Dumnezeu cu Avraam, numit prieten sau iubit al lui Dumnezeu (cf. Isaia 41, 8 şi Iacov 2, 23) şi „Părinte al multor popoare” (cf. Facere 17:4-6). Dumnezeu cheamă pe Avraam la misiune sfântă, mai precis, îi cere să părăsească țara sa natală (Urul Caldeii) și să meargă într-o ţară îndepărtată, necunoscută lui (Canaan), pe care Dumnezeu o va da lui moştenire (cf. Facere 12, 1). Prin credinţă smerită, Avraam răspunde chemării lui Dumnezeu.

Mai târziu, Dumnezeu îi cere lui Avraam să-I aducă jertfă pe Isaac, unicul său fiu (cf. Facere 22, 1-2). Avraam împlineşte porunca, dar în locul lui Isaac, îngerul Domnului îi cere să aducă jertfă un miel din apropiere (cf. Facere 22, 11-13). Atunci, Isaac prefigura pe Iisus Hristos, Cel ce Se va aduce pe Sine Jertfă pe lemnul Crucii. Pentru credinţa sa în Dumnezeu şi pentru smerita sa ascultare de El, Avraam a fost considerat „iubitul” sau „prietenul lui Dumnezeu” (cf. Isaia 41, 8). Acest titlu reprezintă cea mai mare onoare pentru un om în Vechiul Testament. Mai târziu, „prieten al lui Dumnezeu” a fost numit şi Moise, precum şi unii profeţi ai Vechiului Testament[4].

Titlul de „prieten al lui Dumnezeu” atribuit lui Avraam apare o singură dată în Noul Testament, şi anume în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov (2, 23).[5]

Sfinţii Părinţi ai Bisericii consideră că binecuvântarea lui Dumnezeu dăruită lui Avraam de a fi prieten al Său şi numele dat lui de „Părinte al multor neamuri” (Facere 12, 3 şi 17,4-6) a fost transferată de la Avraam la ucenicii lui Hristos, pe care Iisus Hristos îi numeşte „prietenii Mei” şi îi „rânduieşte să aducă roadă” (cf. Ioan 15, 14-16), deoarece îi va trimite în ţări îndepărtate şi la neamuri sau popoare diferite (cf. Matei 28, 19), pentru a binevesti acestora credinţa în Iisus Hristos. Astfel, şi apostolii lui Hristos devin „părinţi ai multor popoare”.

Subliniind acest adevăr, Sfântul Chiril al Alexandriei († 444), în Comentariul său la Evanghelia Sfântului Ioan, scrie: „S-a spus către maica iudeilor, adică Sinagoga, prin glasul Psalmistului: «În locul părinţilor tăi, s-au născut ţie fii» (Psalmi 44, 19). Căci, deşi sunt fii ai Sinagogii iudeilor, dumnezeieştii ucenici (care prin moravuri erau înscrişi între mozaici) s-au făcut părinţi, luând locul lui Avraam, adică s-au făcut începutul unui neam duhovnicesc. De aceea, s-au hirotonit începători în toată lumea, slujind Evangheliei lui Hristos, precum acela (Avraam) a fost început al lui Isaac, care era chip al lui Hristos”[6].

Părintele Dumitru Stăniloae precizează că „Hristos îi numeşte pe ucenicii Săi şi pe urmaşii acestora «prieteni» pentru că sunt în stare să împlinească porunca Lui de a-L iubi (pe El) şi de a se iubi unii pe alţii. De aceea, le-a şi descoperit cea mai înaltă voinţă a Tatălui: aceea de a-L iubi şi de a se iubi unii pe alţii. Dar Tatăl a şi dat oamenilor această putere, întrucât L-a făcut pe Fiul Său, Unul dintre oameni. Acesta, ca om, fiind în stare să iubească în grad superior pe Dumnezeu, le dă această putere şi oamenilor. (…). Este cea mai înaltă cinste pentru oameni ca Dumnezeu să-i facă prietenii Săi şi să le dea puterea şi curajul să-L iubească (pe Hristos) ca pe Fratele şi Prietenul lor[7] (sublinierea ne aparţine).

Referitor la calitatea de a fi „prieten al lui Hristos”, Sfântul Chiril al Alexandriei precizează: „Ia seama că această demnitate e mai presus de înseși hotarele firii omenești (…) Nu este egal creatul cu Creatorul niciodată, ci Dumnezeu stăpâneşte peste toţi şi conduce operele Sale”[8].

Adică, această calitate sau demnitate de a fi „prieteni ai lui Hristos” se oferă ucenicilor Săi, ca un adaos sau un dar deosebit[9]. Iar Părintele Stăniloae arată valoarea eternă a acestei prietenii a oamenilor cu Hristos-Dumnezeu, „Oamenii sunt ridicaţi la prietenia şi frăţia cu Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru vecie, ceea ce înseamnă înaintarea lor veşnică în bunătatea dumnezeiască infinită”[10].

În concluzie, remarcăm că potrivit Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, prietenia lui Dumnezeu cu oamenii şi prietenia oamenilor cu Dumnezeu au ca scop principal şi permanent dobândirea vieţii veşnice şi a slavei din Împărăţia lui Dumnezeu, potrivit făgăduinţei Domnului Iisus Hristos: „Mă duc (la cer) să vă găsesc loc (…), ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3).

II. Viaţa Bisericii şi viaţa cotidiană sunt mediul în care se cultivă prietenia credincioşilor cu Hristos Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu oamenii aflaţi în nevoi.

Tinerii sunt binecuvântare şi bucurie pentru familie, Biserică şi popor. De aceea, Biserica este chemată să transmită tinerilor iubirea lui Hristos pentru copii şi tineri şi să-i ajute să devină prieteni ai lui Hristos şi prieteni ai tuturor oamenilor, copii, tineri, adulţi şi vârstnici, care au nevoie de prezenţa şi acţiunea tinerilor credincioşi şi prietenoşi, rugători şi ajutători.

Prietenia tinerilor ortodocşi cu Domnul Iisus Hristos se cultivă, în primul rând, prin rugăciune personală şi comunitară, prin participarea la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe ale Bisericii, deoarece, aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, „dragostea curată se naşte din rugăciune”. Mai precis, prin rugăciune sufletul creştinului se umple de iubirea smerită şi milostivă a lui Hristos, iar mâinile creştinului rugător pot deveni „mâinile iubirii milostive a lui Hristos” arătată oamenilor aflaţi în nevoi spirituale şi materiale.

Numeroasele activităţi desfășurate până acum de tinerii ortodocşi, arată că ei cunosc şi trăiesc în mare măsură legătură sfântă care există între Liturghie şi filantropie, între rugăciune şi acţiune creştină, deoarece, aşa cum spunea Părintele Stăniloae, „Sfintele Taine ale Bisericii sunt multipla dăruire a lui Hristos către oameni”.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să vedem prezenţa tainică a lui Hristos în aproapele nostru suferind, sărac sau bolnav, trist sau descurajat, şi să îi răspundem cu iubire smerită şi milostivă, aceasta fiind singurul criteriu al judecăţii sau evaluării finale a vieţii omului pe pământ. (cf. Matei 25, 31-46).

În concluzie, reţinem că prietenia omului cu Dumnezeu, prin rugăciune, şi cu semenii, prin fapte bune, este lumina cea mai sigură a vieţii, lumina pe care o va purta fiecare om în sufletul său la orice vârstă, în orice loc, în timp şi în eternitate.

Pentru bucuria comuniunii ecleziale, mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, tuturor organizatorilor acestei Întâlniri Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi de la Timişoara, precum şi tuturor participanţilor, clerici, mireni şi mai ales tineri din Biserica noastră şi din alte Biserici Ortodoxe Surori.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor să ne ajute tuturor să devenim cât mai mult „prieteni ai lui Hristos”, pentru a rămâne totdeauna tineri bucuroşi în Domnul, potrivit îndemnului apostolic: „Bucuraţi-vă pururea în Domnul! Şi a iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4).

Cu părinteşti binecuvântări,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note

[1] Michael Theobald, art. „Freundschaft”, in „Lexikon für Theologie und Kirche” vierter Band, Verlag Herder in Freiburg im Breisgau, 2017, col. 132.

[2] Wolfgang Krone, art. „Freundschaft”, in „Lexikon für Theologie und Kirche”, col. 134.

[3] Vezi φίλος, φίλη, φιλἱα (friendship) in „Theological Dictionary of the New Testament”, Edited by Gerhard Friedrich, Volume IX, Michigan, 1974, p. 157.

[4] Vezi Theological Dictionary of the New Testament, ed. cit., p. 168, nota 184.

[5] Cf. Theological Dictionary of the New Testament, ed. cit., p. 167.

[6] Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, tomul 3 (cărţile IX-XII), traducere şi note de Preotul Academician Dumitru Stăniloae, Ed. BASILICA, 2022, p. 299.

[7] Cf. Pr. Dumitru Stăniloae în: Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, n. 307, p. 300.

[8] Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, pp. 294-295.

[9] Cf. Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 296.

[10] Cf. Pr. Dumitru Stăniloae în: Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, nota 302, pp. 297-298.