Prima Liturghie în cinstea Sfinților Sila, Paisie și Natan, la Sihăstria Putnei
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române au fost pomeniți astăzi pentru prima dată Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Cu ocazia acestui moment istoric, la mănăstirea bucovineană a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
La slujbă arhierească au participat stareți și starețe, numeroși preoți din Eparhia Sucevei și Rădăuților, credincioși din zona Bucovinei și pelerini din alte județe ale țării.
La finalul Liturghiei, cuvântul de învățătură a fost rostit de IPS Părinte Arhiepiscop Teodosie, care a vorbit despre viața duhovnicească deosebită a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan: „O zi de lumină ne-a adunat astăzi aici, la Sihăstria Putnei, în această preafrumoasă biserică, ctitorită de curând și care parcă a fost pregătită pentru vechii viețuitori din acest locaș monahal, care acum trăiesc mai intens decât atunci când au viețuit aievea în trup – Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Acești trei sfinți cu adevărat alcătuiesc o treime de slujitori, așa cum spune acatistul lor. Sfânta Mănăstire Sihăstria Putnei se îmbogățește atât de mult astăzi! După păstorirea celor trei părinți care au viețuit aici și care au umplut de lumină locul acesta și mănăstirea aceasta, la scurt timp, mănăstirea s-a desființat – după venirea stăpânirii austriece. După aproape 200 de ani iată, această mănăstire devine mult mai înfloritoare, pentru că se întorc aici viețuitorii vechi ai mănăstirii – și nu se întorc ca să se odihnească, ci se întorc ca să vegheze sfânta mănăstire, să se roage pentru sfânta mănăstire, pentru toți părinții de aici și pentru toți cei ce poposesc aici. În aprilie 1990 s-a văzut o lumină mare la biserica de piatră care a fost construită prin grija acestor părinți. La pronaosul bisericii s-a văzut lumină, care apoi a înconjurat biserica. Săpându-se în locul acesta s-au găsit sfintele lor moaște. De la început s-a înțeles că nu sunt oseminte obișnuite ale unor viețuitori de aici, ci sunt sfinte moaște, așa cum sublinia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre în cuvântul său și cum vedem și noi. Sfintele moaște sunt galbene, și culoarea galbenă a sfintelor moaște arată sfințenia lor. De aceea, sfinții care s-au întors aici, acum ridicându-se din pământ, unde se aflau, sfintele lor moaște, odoarele lor scumpe, pline de harul Sfântul Duh. De acum înainte, ei n-au nevoie de odihnă, precum noi. Ei n-au nevoie de hrană precum noi, ei n-au nevoie să se adape cu apă, precum noi. Ci iată, ei sunt plini de daruri, ei s-au umplut de harul Sfântului Duh, sufletele lor sunt înaintea Tronului Preasfintei Treimi, înaintea Maicii Domnului. Sufletele lor s-au îmbrățișat cu sufletele celorlalți sfinți și harul cu care s-au îmbrăcat se întinde din cer, până la sfintele lor moaște”.
Cum să ne rugăm Sfinților Sila, Paisie și Natan
Ierarhul a subliniat și cum trebuie să ne rugăm Sfinților de la Sihăstria Putnei: „Să-i rugăm pe Sfinții Cuvioși Părinți ai Sihăstriei Putnei și să le zicem: Sfinților ai lui Dumnezeu, care ați arătat prin lumina ce a fost văzută în 1990, în aprilie, lumina sfințeniei voastre, ca să se caute comorile sfintelor voastre moaște, și iată, voi arătându-vă nouă, ne chemați pe noi la credință, la râvnă de a sluji pe Dumnezeu, la rugăciune și la dragoste. Vă rugăm, Sfinților Cuvioși, să mijlociți la Bunul Dumnezeu ca rugăciunea noastră să se aprindă mai mult, credința noastră să se lămurească mai bine, să fie curată și, prin credință, să ajungem unde este Părintele Ceresc și Fiul Său și Duhul Sfânt, unde este Maica Preacurată și unde sunteți voi, sfinților! Ajutați-ne, Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan să mergem numai pe calea lui Dumnezeu, călăuziți de rugăciunea cea sinceră, de credința cea vie, de nădejde tare, de dragoste jertfelnică. Să nu ne desprindem sufletul și inima de Dumnezeu și nici dragostea noastră de voi, sfinților frați ai noștri, mai mari biruitori – și aflându-vă voi pururea în rugăciune, chemați-ne și pe noi la rugăciune, și Cerul, care pururea este în rugăciune prin sfinți și prin îngeri, să ajute și pe pământeni, pe noi, pe toți, ca rămânând în rugăciune și în priveghere să dorim Patria Cerească, unde voi v-ați sălășluit. Să ne întâlnim cu toții în Viața cea Adevărată, care este dincolo de viața aceasta, unde sufletele noastre, dacă se îmbracă în Harul lui Dumnezeu, se împărtășesc de Hristos, pot să se ridice. De viață veșnică, sfântă și plină de bucurie, de lumină și de pace să avem parte cu toții! Amin”.
De asemenea, părintele arhimandrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a vorbit despe importanța acestei zile pentru obștea pe care o păstorește: „Trăim cu toții astăzi o zi istorică pentru mănăstirea noastră. Pentru prima dată, am oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfinților Cuvioși Părinți, luminători ai Sihăstriei Putnei, Sila, Paisie și Natan. Plini de bucurie am petrecut și ziua de ieri, când s-a făcut pomenirea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, și ziua de duminică, când toți acești părinți au fost proclamați oficial sfinți în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a numeroși alți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Multă bucurie am primit cu toții la pelerinajul care s-a desfășurat luni, când raclele cu moaștele sfinților canonizați au fost aduse de la Putna la Sihăstria Putnei. Noi îi cinsteam pe Cuvioșii Sila, Paisie și Natan încă de când moaștele lor au fost descoperite, în anii 90, dar iată că acum, în mod oficial, avem slujba Sfinților, Acatistul Sfinților și Icoana Sfinților. Tocmai de aceea, parcă mai mult astăzi ca oricând am primit și am simțit ajutorul și binecuvântarea Sfinților Sila, Paisie și Natan, luceferi și luminători ai mănăstirii noastre”.
Ca dar din partea Mănăstirii Sihăstria Putnei, ierarhii care au slujit, precum și părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, au primit icoana Sfinților Sila, Paisie și Natan, în care a fost așezată câte o părticică din sfintele lor moaște.
În după-amiaza zilei de azi, moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul au fost duse de la Mănăstirea Sihăstria Putnei la Mănăstirea Putna, fiind așezate în Paraclisul cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.