Prima promoție la școală postliceală sanitară a Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Prima promoție la școală postliceală sanitară a Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman

În data de 4 august 2017 se finalizează cursurile primei promoţii de asistenţi medicali generalişti, instruiţi în cadrul şcolii postliceale înfiinţate la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman.

Învăţământul postliceal sanitar a început, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul  Romanului şi Bacăului, cu anul şcolar 2014-2015. Absolvenţii din acest an vor susţine, în perioada 16-18 august 2017, examenul de certificare a competenţelor pentru învăţământul postliceal. Promovând acest test, se vor putea bucura de toate prerogativele oferite de această nobilă calificare. Acest moment a fost marcat printr-o solemnitate, la care au fost prezenţi absolvenţii şi profesorii lor. Monahia Irina Chiriţoiu, diriginta anului III, a oferit diplome tuturor elevilor. Au luat cuvântul mai mulţi profesori, felicitându-şi elevii şi evocând totodată importanţa componentei religioase în cadrul reuşitei actului medical. Arhim. Andrei Ioniţă, Mare Ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, a împărtăşit tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim. Şcoala postliceală organizează în perioada 16-31 august 2017 înscrieri pentru anul şcolar 2017-2018. Sunt disponibile 56 de locuri bugetate pentru specialitatea asistent medical generalist, fie prin înscriere, fie prin concurs, pe data de 5 septembrie 2017, dacă numărul candidaţilor îl depăşeşte pe cel al locurilor disponibile. (Pr. Amărinii Ionuţ)

Citește despre: