„Prin catehizare către Sfântul Botez“, în Parohia Izvoarele din Bacău
În a doua săptămână a slăvitului praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 28 aprilie 2017, în Parohia „Izvoarele“ din Protoieria Bacău, a avut loc un eveniment pastoral misionar inedit.
În urma vizitelor pastorale efectuate în Postul Sfintelor Paşti de către preoţii parohiei, s-au identificat credincioşi, care, deşi au vârste între şase luni şi 28 de ani, nu primiseră încă Taina Sfântului Botez. Prin implicarea părintelui Cloşcă Ciprian, au fost catehizate patru persoane, acestea primind noţiunile elementare ale credinţei ortodoxe, în calitate de catehumeni. Având concursul epitropilor Bernevic Ioan şi Arvinte Pascal, al Consiliului şi Comitetului parohial, precum şi la dorinţa familiilor respective, un număr de şase persoane au primit, după rânduială, Taina Sfântului Botez, a Mirungerii şi a Euharistiei. Astfel, au fost botezaţi doi copii având fiecare vârsta de şase luni, trei copii cu vârste între şapte şi nouă ani, şi un tânăr în vârstă de 28 de ani. Naşii de botez au fost domnii epitropi Arvinte Pascal şi Bernevic Ioan, dimpreună cu familiile lor. La final, preotul paroh Ciprian Cloşcă a evidenţiat însemnătatea Tainei Sfântului Botez pentru viaţa omului, ca deschizătoare a Împărăţiei cerurilor, intrare în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos şi cu Sfânta Sa Biserică.