Pentru că e sărăcie, lumea spune: „N-avem bani!”, şi ajung la altă problemă a familiei,  ori la divorţ, ori avorturi.

Adică, ajung să nu aibă copii, spunând că nu-i pot creşte?

Da, aşa. Mulţi români zic: „cum să-l fac, când n-am cu ce să-l cresc, că acum n-o duc bine, că nu sunt pregătit”, că una, că alta...

Ei, nu-i creşte el, îi creşte Dumnezeu... Dacă doi tineri s-au luat în căsătorie, urmează o familie, să fie cu adevărat familie creştină. Atunci nu trebuie să facă avorturi, nu trebuie să mai recurgă la nimic. Nu te teme, că-i ţine Dumnezeu!

Şi totuşi, se tem. Cineva avea un copil, îi venea şi al doilea, şi tot muritor de foame era. Şi duhovnicul îi zicea: „Nu-i nimic, fă-l şi pe al treilea, dacă vine!”. Şi a trebuit el să se apuce mai mult de treabă, că totuşi, nu pică nimic din cer... Dumnezeu nu aleargă după tine dacă tu nu te osteneşti cât de cât.

Ce ţi-am spus eu? Ca să ieşi din sărăcie, trebuie muncă. Pentru că – uite, înainte, când eram la şcoală, era cartea de Citire în care scria cum să goneşti sărăcia. Era un om sărac. Şi cumpără el, acolo, nişte lână, şi zice: „Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta aici!”. Şi pe urmă a mai adus ceva, şi iar: „Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta acolo!”. Şi a tot pus, de colo, de colo, până ce a gonit sărăcia din casă. Sărăcia prin muncă o goneşti, prin muncă cinstită.

Unii n-au locuri de muncă sau spun că e prost plătită munca. Sunt munci pentru care trebuie să te pregăteşti mult înainte – de exemplu, să fii profesor – şi eşti foarte prost plătit, mai ales ca începător. De abia poţi cu banii puţini de la salariu să-ţi întreţii casa, să-ţi plăteşti chiria.

M-am gândit, de asta atâta lume a venit pe aici, prin Sfântul Munte, prin Grecia, atâţia români: n-au cu ce trăi acasă. Fac aici o paranteză. Am găsit pe unii care munceau, aşa cum munceau, şi mai fumau. Şi spune: „Părinte, mai fumez, nu mă pot lăsa!”. Măi, gândeşte-te, ai trei copii acasă, eşti om sărac, ai femeia bolnavă acasă. Tu trebuie să bagi bani acolo. Ce bucurie au când primesc un ban de aici. Şi tu-i dai pe foc? Periclitezi şi sănătatea ta. Îţi spun: „De-acuma, nu mai fuma! Să strângi banii şi să-i dai la copii, acasă”. Şi pe urmă, cu chiu, cu vai, n-a mai fumat. Dar mai sunt unii care, oricum ar fi, mai fumează.

Aici, în Grecia, e foarte răspândit fumatul.

Da, dar ei au de unde. Pe aici e numai piatră. Ce să ne gândim, că ţara noastră toată e plină şi cu păduri, şi cu de toate. Aici e piatră, e sterp, sute de kilometri nu foloseşti nimic.

Şi totuşi o duc mai bine ca noi.

Da, dar acuma, să ne gândim aşa – m-au întrebat şi alţii: cum de e atâta sărăcie la noi, când avem o ţară atât de bogată. Şi am mai spus: totuşi e ceva pentru care Dumnezeu ne pedepseşte. Am fost o ţară creştină, şi totuşi s-au făcut multe omoruri, adică avorturi care s-au făcut, că s-a auzit că la noi, în România, s-au făcut cele mai multe avorturi. Ei, uciderile acestea strigă la Dumnezeu, pruncii strigă.

(Ne vorbesc părinţi athoniţi, Avva Dionisie de la Colciu, Avva Iulian de la Prodromu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)