Procesiune cu moaștele Sfântului Simeon

Arhiepiscopia Iaşilor

Procesiune cu moaștele Sfântului Simeon

„Recunoașterea păcatelor proprii este lucrul cel mai de seamă în viața unui creștin. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că viața noastră fără Hristos Domnul este o viață fără sens. Să împlinim atât duhul pocăinței, cât și recunoașterea lui Hristos, ca centru al vieții noastre de rugăciune” - Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei 

Mii de credincioși din Piatra Neamț și din parohiile învecinate au participat ieri, 23 iunie, la tradiţionalul pelerinaj cu icoana Sfântului Ioan Botezătorul și cu racla în care se află capul Sfântului Simeon din Muntele Minunat. După ce, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț s-a oficiat, de la ora 18.00, slujba Vecerniei unită cu Litia, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a condus procesiunea pe străzile din oraș.

Credincioșii au trecut pe la Teatrul Tineretului - rondul peste râul Cuiejdi - Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“ - strada Petru Rareş - Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Consiliul Judeţean Neamţ și s-au întors, apoi, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc“. „Cu participarea noastră în această seară am format un nor de mărturisitori, o prezență a celor care cred în Domnul nostru Iisus Hristos, o cinstesc pe Maica Domnului și-i cinstesc pe sfinții Cerului. Suntem mulți, suntem puțini, singur Dumnezeu știe ce ce află în inimile celor care ne-am întâlnit. Cu certitudine, însă, că felul dumneavoastră smerit de a vă mărturisi credința aduce după sine roada mărturisirii”, a punctat Înaltpreasfințitul Teofan.

Acesta a mai spus că, fără a avea pretenția sfințeniei, nădăjduiește că cei prezenți la eveniment au fost părtași la sfințenia Cerului. „Să nu uităm cele trei cuvinte pe care ni le grăiesc sfinții pe care îi cinstim astăzi. Recunoașterea păcatelor proprii este lucrul cel mai de seamă în viața unui creștin. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că viața noastră fără Hristos Domnul este o viață fără sens. Să împlinim atât duhul pocăinței, cât și recunoașterea lui Hristos, ca centru al vieții noastre de rugăciune. Nădăjdim astfel ca, rugându-L pe Dumnezeu să coboare asupra noastră această triadă de daruri, vom avea și noi împlinită, măcar minimal, exigența creștină în această viață și vom dobândi și Împărăția Cerurilor”, a încheiat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Pelerinajul cu sfinte moaște a fost prilejuit de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul orașului Piatra Neamț.

Moaștele Sfântului Simeon din Muntele Minunat, un ascet al secolului al VI-lea, pomenit în fiecare an pe data de 24 mai, au fost donate de către Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare mănăstirii Neamț, aici aflându-se și în prezent.

Citește despre: