Procesiune dedicată Sfintelor Paşti, la Moineşti
Credincioşii municipiului Moineşti au participat duminică, 8 aprilie 2018, la Vecernia Învierii Domnului din Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“. Aceasta a fost urmată de procesiunea „Calea Luminii“, dedicată sărbătorii Sfintelor Paşti.
Prima zi de Paşti a fost serbată în mod deosebit de preoţii şi credincioşii din oraşul Moineşti. După oficierea Vecerniei Sfintelor Paşti în Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din oraş, a avut loc Pelerinajul „Calea Luminii“. Din catedrala oraşului, preoţii şi credincioşii s-au îndreptat spre Biserica „Sfântul Gheorghe“, purtând în mâini prapuri şi cruci. În cuvântul de învăţătură, părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, a transmis binecuvântarea şi urarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului: „Bucuria Învierii Domnului să aducă pace şi lumină în sufletele noastre. Despre Înviere, Sfinţii Părinţi spun că este sărbătoarea sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Învierea Mântuitorului nostru constituie stâlpul şi temelia credinţei noastre creştine. Învierea lui Hristos este cea care dă sens tuturor actelor mântuitoare săvârşite de către Domnul nostru Iisus Hristos. Fără Înviere, nimic nu ar fi putut fi explicat şi nimic nu ar fi avut sens din tot ceea ce a înfăptuit Hristos Domnul pentru mântuirea lumii. Prin Înviere creştinismul nu rămâne la stadiul de religie moralizatoare, aşa cum rămân celelalte religii, ci este o credinţă mântuitoare, care ne oferă prin Hristosul nostru, Paştele nostru, viaţa veşnică. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos constituie dovada incontestabilă a dumnezeirii Sale“. În încheierea cuvântului, părintele protopop a îndemnat pe toţi cei prezenţi să meargă împreună pe „Calea Luminii“, ca mărturisitori ai lui Hristos, spre Biserica „Sfântul Gheorghe“. Aici s-au înălţat rugăciuni de mulţumire şi au fost aprinse lumânări la mormintele celor răposaţi în cimitirul din apropierea locaşului de închinare.