Procesiune impresionantă la Roman şi Bacău
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi se află în aceste zile la Bacău, după ce joi, 10 septembrie 2015, a poposit pentru câteva ceasuri la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a ajuns joi, 10 septembrie 2015, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Sfânta icoană a fost adusă mai întâi la Catedrala Arhiepiscopală din Roman de o delegaţie de la Hadâmbu, condusă de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale. Pelerinajul de la Roman şi Bacău este organizat în contextul Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi, cu prilejul derulării proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!". După întâmpinarea icoanei de către IPS Ioachim, preoții și credincioșii au mers în procesiune în jurul catedralei romaşcane, rostind împreună Acatistul Maicii Domnului, după cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
"Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre motivația prezenței icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Ierarhul a vorbit apoi despre legătura dintre Biserică și familie, arătând necesitatea rugăciunii către Maica Domnului și beneficiile mijlocirii ei, apoi a mulțumit celor care au însoțit icoana și celor care au venit să i se închine. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a amintit că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu a fost pictată de preotul romaşcan Octavian Zmeu în anul 1937, fiind dăruită starețului Iov Mazilu", a spus pr. inspector Constantin Gherasim. Tot joi, odorul de mare preţ de la Hadâmbu a fost dus la Biserica "Sfântul Dumitru" - Narcisa din Bacău. Peste 1500 de credincioşi au aşteptat cu emoţie venirea sfintei icoane. După ce a fost așezată spre închinarea credincioșilor, în curtea locașului de închinăciune, Arhipăstorul Romanului și Bacăului a citit din Acatistul Maicii Domnului, alături de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă şi de preoții prezenţi, în fața mulțimii de credincioşi. IPS Ioachim a menţionat cu acest prilej că prezenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului este un dar oferit băcăuanilor la început de an bisericesc, în cadrul programului social-filantropic ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”. "La rândul său, părintele Nicodim Gheorghiță a mulţumit pentru primirea deosebită, prezentând câteva date despre sfânta icoană de la Mănăstirea Hadâmbu. Un gând de recunoştinţă a avut şi părintele paroh Ioan Pleșcău, care şi-a manifestat bucuria de a avea pentru două zile în Biserica Narcisa icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu, un dar de mare preț pentru toți creștinii din zona Bacăului", a adăugat părintele inspector Constantin Gherasim.