Prof. Alexander Lingas: „IBMF 2019 - O ediție care promite să ofere un amestec de slujire ortodoxă tradițională, de ospitalitate caldă și de descoperiri fascinante din Bizanț”

Arhiepiscopia Iaşilor

Prof. Alexander Lingas: „IBMF 2019 - O ediție care promite să ofere un amestec de slujire ortodoxă tradițională, de ospitalitate caldă și de descoperiri fascinante din Bizanț”

Am avut onoarea de a fi prezent împreună cu grupul Cappella Romana, ansamblul vocal pe care l-am creat în anul 1991, încă de la prima ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Pentru mine și pentru colegii mei, acela a fost un moment de neuitat. Ospitalitatea deosebită și organizarea minuțioasă a întregului personal implicat, inclusiv a voluntarilor, a permis ivirea unor oportunități surprinzătoare de a întâlni prin intermediul slujbelor, concertelor și al cursurilor un repertoriu muzical bogat din punct de vedere cultural și aparținând unor epoci diverse.

De la cântarea sacră a bisericilor Antichității târzii și până la repertoriile de la curțile Moldovei și Valahiei secolului al XVIII-lea, toate acestea au reprezentat moștenirea bogată a tradițiilor numite astăzi “bizantine”. Nicicând în activitatea mea de studiere și redare a acestei muzici nu am întâlnit atâta muzicalitate și excelență academică în interpretare așa cum am trăit în acele câteva zile. Relațiile interumane transculturale au fost, de asemenea, prețioase și s-au clădit în timpul numeroaselor oportunități formale, dar și informale, de schimburi cu ceilalți cântăreți, cu personalul festivalului și cu publicul larg.

Fiind invitat de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de a face parte din Comitetul Științific al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, sunt recunoscător pentru oportunitatea de a privi și, într-o manieră modestă, de a asista distinși colegi pe drumul creșterii permanente a festivalului. Făcând acest lucru, continui să fiu uimit de amploarea viziunii pe care o au organizatorii. Concentrându-se, în principal, pe specialiștii de renume în tradiția moștenită a cântării bizantine care se aude astăzi la milioane de creștini ortodocși care locuiesc în arcul format începând din Orientul Mijlociu și până în Moldova (și chiar dincolo de aceasta), Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași a ajuns, în cea de-a doua ediție a sa, până în Nord, în Rusia (cu al său ansamblu vocal Sirin, un pionier în domeniu), dar și în Vest (cu eminentul Marcel Pérès, director al Ansamblului Organum și profesor de cântare liturgică latină).

Aștept cu nerăbdare următoarea mea vizită în frumosul Iași care va fi cu ocazia celei de-a treia ediții a festivalului, o ediție care promite să ofere din nou un amestec de slujire ortodoxă tradițională, de ospitalitate caldă și de descoperiri muzicale fascinante din Bizanț și din afara granițelor acestuia (inclusiv din Ungaria și Georgia).

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași este cel mai mare festival de acest fel din România. Timp de cinci zile, capitala cântului bizantin se va afla la Iași, unde unii dintre cei mai renumiți interpreți ai artei muzicale bizantine vor susține concerte de înaltă ținută și vor lua parte la diferite momente liturgice. Programul festivalului poate fi accesat pe pagina de Facebook Iasi Byzantine Music Festival și pe site-ul web al organizatorilor www.ibmf.ro.