Profesorii de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în pelerinaj în România
Ţara noastră are resurse duhovniceşti şi o bogăţie spirituală inestimabilă. România poate fi una dintre cele mai importante destinaţii pentru cei care doresc să cunoască spiritualitatea creştină ortodoxă şi să se bucure de o Biserică Ortodoxă vie şi activă. Să descoperi Ortodoxia românească de astăzi este o propunere pe care o facem cu plăcere oricui, dar cu atât mai mult fraţilor noştri, cetăţeni ai Republicii Moldova.
O astfel de invitaţie a fost adresată de Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, profesorilor de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Un grup de 20 de cadre didactice de la această universitate din nordul Republicii Moldova a fost în pelerinaj în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 30 octombrie-2 noiembrie. Oaspeţii au fost conduşi la Iaşi de Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi, prilej cu care s-au întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cel care a binecuvântat şi sprijinit desfăşurarea întregului program. Implicat în susţinerea acestui proiect a fost şi Sectorul de misiune al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În cele patru zile, pelerinii de la Bălţi au avut prilejul să se închine la sfintele moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, ale Sfântului Paisie Velicicovschi şi ale Sfântului al cărui nume nu-l cunoaştem de la Mănăstirea Neamţ, ale Sfântului Iacob Putneanul de la Mănăstirea Putna şi, desigur, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Totodată, au putut să se roage în biserici şi mănăstiri din judeţele Iaşi, Neamţ şi Suceava şi să admire Muzeul Mitropolitan din Iaşi, Castelul de la Miclăuşeni şi Cetatea Neamţului şi cea a Sucevei.
De neuitat credem că vor rămâne atât îndemnurile primite de la Părintele Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, de la Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi, cât şi sfaturile unor duhovnici şi ale unor stareţe sau stareţi. La mormântul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Mănăstirea Putna, pelerinii l-au întâlnit pe părintele stareţ Melchisedec Velnic, care le-a împărtăşit cuvânt de suflet şi daruri pentru biblioteca Universităţii din Bălţi.
Invitaţia de a cunoaşte România ortodoxă din trecut şi de astăzi rămâne deschisă. Pelerinii de pretutindeni sunt bineveniţi şi aşteptaţi acum şi pe viitor. (Participant, Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor)