Program de consiliere la Fundaţia „Episcop Melchisedec” din Roman
Centrul de zi pentru copii al Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman, desfăşoară prin cabinetul psihologic, o serie de programe ce vin în sprijinul familiilor aflate în dificulate.
Acestea au loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului şi sub directa coordonare a arhimandritului Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului şi preşedintele fundaţiei. Prin programul de consiliere și dezvoltare personală adresat beneficiarilor centrului de zi sunt organizate întâlniri săptămânale cu copiii (împărţiţi pe grupe de vârstă) pe perioada întregului an școlar.
Pe parcursul întâlnirilor se realizează activităţi pe diverse tematici, după cum menţionează site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Cultivarea unor virtuţi precum credinţa, nădejdea, dragostea, bunătatea, răbdarea, înţelegerea, compasiunea şi sprijinul reciproc este, în acelaşi timp, un aspect foarte important. Nădăjduim să formăm oameni vrednici şi credincioşi, bine pregătiţi pentru viaţă, dar mai ales pentru împărăţia lui Dumnezeu”, a menţionat monahia Parascheva Ciotîrcă, psiholog şi coordonator program.