Program duhovnicesc la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Program duhovnicesc la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“

În perioada 24-30 ianuarie 2016, băcăuanii vor avea ocazia să participe la o serie de manifestări religioase la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiu, în contextul serbării hramului acestui sfânt locaş.

Sub genericul „Familia creştină - icoană vie a lui Dumnezeu-iubire“, pe parcursul săptămânii viitoare va fi organizat un program liturgic special, care va cuprinde oficierea în fiecare zi a Sfintei Liturghii. Tot zilnic, credincioşii vor citi din Psaltire, iar pe 26 şi 29 ianuarie vor avea loc două conferinţe susţinute de părintele prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, respectiv de Pavel Chirilă, medic primar şi doctor în ştiinţe medicale. În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie 2016, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău, va fi adusă racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti şi un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva, odoare aflate în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale din Roman.

Citește despre: