Program social în Parohia Ghidion, Protoieria Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Program social în Parohia Ghidion, Protoieria Roman

Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Ghidion, comuna Stăniţa, judeţul Neamţ, Protopopiatul Roman, în parteneriat cu Asociaţia „Because We Care“ din Bucureşti şi Şcoala Primară Numărul 2 din localitate, a pus bazele unui program intitulat sugestiv „Pachetul de biscuiţi“. 

Copiii din satul Ghidion, judeţul Neamţ, sunt incluşi de la mijlocul lunii trecute în programul filantropic „Pachetul de biscuiţi“. Acesta a debutat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia „Because We Care“ din Bucureşti şi Şcoala Primară Numărul 2 Ghidion. Proiectul înlocuieşte temporar programul „Cornul şi laptele“, care nu s-a mai derulat în judeţul Neamţ de la  începutul anului şcolar 2016-2017. Programul se desfăşoară respectând normele de igienă şi valabilitate ale produselor distribuite copiilor. De asemenea, sunt achiziţionate diferite produse ce vor constitui o gustare corespunzătoare normelor calorice necesare unui copil cu vârsta cuprinsă între 3 şi 11 ani. „La iniţiativa prof. pentru învăţământul primar Stan Alina-Elena, care a adus la cunoştinţa noastră această problemă, am hotărât ca cei 110 copii din Şcoala Ghidion şi Şcoala Veja să primească o gustare în pauza mare. Această iniţiativă şi punerea ei în practică s-au dovedit absolut necesare deoarece copiii erau obişnuiţi cu programul «Cornul şi laptele». În cadrul celor două şcoli, majoritatea elevilor provin din familii cu posibilităţi materiale reduse sau chiar inexistente“, a declarat părintele Stan Vasilică, parohul de la Ghidion. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2016 Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română. Astfel, în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, s-au desfăşurat de-a lungul anului multiple programe menite să ajute la procesul de culturalizare şi sprijinire a copiilor care participă în mod constant la actul educaţional, prevenind astfel şi abandonul şcolar.

Citește despre: