Programul „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, în Eparhia Romanului şi Bacăului
Preoţii din protopopiatele Eparhiei Romanului şi Bacăului au organizat o serie de activităţi îndreptate spre cei aflaţi în suferinţă. Pe lângă sfintele slujbe săvârşite, slujitorii sfintelor altare au oferit pachete cu alimente şi i-au încurajat pe cei aflaţi în dificultate.
La Centrul de copii „Ghiocelul“ (CFR) Bacău, unde sunt găzduiţi 21 de copii cu dizabilităţi, s-a săvârşit vineri, 10 februarie 2017, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. „Trăim momente în care constatăm că ne-am izolat unii de alţii, ne-am rupt în întregime de viaţa celui de lângă noi. Trăim fiecare cu problemele lui, cu necazurile lui, cu propria-i dramă“, a declarat părintele Silviu-Daniel Matei, parohul Bisericii „Sfinţii Voievozi“ - CFR Bacău, coordonatorul acţiunii. Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman a organizat două acţiuni social-filantropice la Complexul de servicii „Romaniţa“ şi la Spitalul Municipal din Roman. După cum a menţionat părintele Andrei Ioniţă, coordonatorul preoţilor implicaţi în acţiune, personalul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Roman a oferit asistenţă spirituală şi materială. „Bucuria noastră de a dărui câte ceva bolnavilor s-a născut din efortul părinţilor de la clasele mici ale Colegiului Naţional «Roman Vodă» din Roman. Ei au strâns şi dăruit o picătură din strădania lor, pentru a readuce zâmbetul pe chipurile beneficiarilor din centru“, a menţionat Cristina Chelaru, coordonatoarea centrului de zi al Fundaţiei „Episcop Melchisedec“.
Taina Sfântului Maslu la Spitalul Orăşenesc din Buhuşi
În Protoieria Sascut s-a desfăşurat vineri, 10 februarie, o activitate în cadrul programului social eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“. Astfel, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu pentru cei 130 de bolnavi de la Spitalul Polimed din Podu Turcului, de către un sobor de zece preoţi din Protopopiatul Sascut. Precedată de Sfinţirea cea mică a apei, Taina Sfântului Maslu a oferit celor prezenţi ocazia de a fi în comuniune de rugăciune şi apropiere sufletească, uniţi sub harul sfinţitor şi vindecător împărtăşit prin intermediul slujbei. Ziua de 10 februarie a fost marcată în mod solemn în biserica din Salina Târgu Ocna. Un sobor de preoţi a săvârşit Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, urmat de Sfânta Liturghie şi de Taina Sfântului Maslu. Tot vineri, s-a implementat în Protopopiatul Buhuşi programul social-eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“. Din încredinţarea părintelui Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Orăşenesc Buhuşi, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu în prezenţa pacienţilor, dar şi a personalului medical. La final au fost împărţite daruri, constând în produse alimentare şi dulciuri, dar şi iconiţe pentru întărirea în credinţă a celor aflaţi în suferinţă. Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a implementat program social-eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“ în Protopopiatul Moineşti. Părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, alături de un sobor de preoţi, a oficiat Taina Sfântului Maslu în bisericile din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti şi din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă - Moineşti.