Programul „Fă Rai din ce ai!”, în Eparhia Romanului şi Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Programul „Fă Rai din ce ai!”, în Eparhia Romanului şi Bacăului

Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului implementează din luna noiembrie 2019 programul social-eparhial „Fă Rai din ce ai!”.

Acesta se derulează în parteneriat cu protopopiatele Bacău, Sascut, Onești, Roman, Buhuși și Moinești și cu diverse instituții de învățământ din cuprinsul eparhiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. El se încadrează între activitățile Departamentului Pro Vita al eparhiei și are ca scop oferirea unui sprijin moral și material familiilor numeroase aflate în dificultate, cu ocazia sărbătorii Crăciunului și Sfintelor Paști. Copiii din familii aflate în situații de criză sau în dificultate pirmesc un ajutor moral şi material care să-i ajute să depășească situația în care se află. În același timp, proiectul oferă posibilitatea elevilor diverselor instituții de învățământ să conștientizeze importanța oferirii unui sprijin necondiționat familiilor și copiilor care au o situație materială precară. În perioada 2-13 decembrie 2019, se vor colecta alimente neperisabile, dulciuri, rechizite, îmbrăcăminte, şi încălțăminte de către elevii din instituțiile de învățământ. Acestea vor fi distribuite către persoanele beneficiare din cuprinsul parohiilor aflate în zone defavorizate, după cum a menţionat părintele Eugen-Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: