Prohodul Maicii Domnului la Biserica Precista Mare din Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Prohodul Maicii Domnului la Biserica Precista Mare din Roman

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat duminică, 14 august 2016, slujba Prohodului Maicii Domnului la Biserica Precista Mare din municipiul Roman. 

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. După procesiunea din jurul bisericii, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură. „Am dorit să participăm la sărbătoarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în acest sfânt locaş romaşcan. Bucuria a fost mare pentru că am simţit dragostea şi efervescenţa trăirilor duhovniceşti ale frăţiilor voastre. Maica Domnului v-a chemat, ca oarecând pe Sfinţii Apostoli, ca să faceţi amintire de evenimentul trăit atunci“, a remarcat IPS Ioachim, care i-a îndemnat pe credincioşi să participe la pelerinajele prin care ne manifestăm credinţa şi evlavia faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Totodată, ierarhul i-a felicitat pe preotul paroh Dan Antoci şi pe preotul coslujitor Gabriel Buzdugan, pentru buna organizare a acestui eveniment duhovnicesc şi pentru dragostea şi devotamentul faţă de valorile Bisericii, apreciindu-i totodată şi pe romaşcanii implicaţi în viaţa acestei comunităţi. În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, un număr de 65 de biserici şi-au serbat hramul, cinstind-o, aşa cum se cuvine, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De altfel, prin numărul impresionant de locaşuri de cult închinate Adormirii Maicii Domnului, se dovedeşte încă o dată faptul că, pentru străvechea eparhie moldavă, ziua de 15 august este una dintre cele mai importante zile din calendarul Bisericii Ortodoxe. 

Citește despre: