Proiect cultural la Parohia Boiștea II, Protopopiatul Moinești
În Parohia Boiștea II-Dărmănești, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, s-a desfășurat sâmbătă, 9 martie 2019, activitatea „Biserica și educația – Învățători și dascăli vrednici” ai satului românesc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Prin această activitate s-a dorit să se evidențieze marea importanță a muncii cadrelor didactice de-a lungul timpului în educarea tinerilor. Părintele paroh Sebastian Ghineț a oficiat o slujbă de Te Deum, iar apoi primarul comunei Dărmăneşti, ConstantinToma a apreciat că dascălii vrednici au fost și sunt oameni capabili să deschidă și să descrie o cale de urmat a tineretului. Profesoara Cornelia Bindileu, directoarea Școlii Gimnaziale Numărul 2 Dărmănești, a apreciat inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a-şi arăta recunoștința faţă de dascăli. A urmat un scurt program artistic pregătit de profesoara Carmen Ghineț, prin care elevii de la Școala Gimnazială Numărul 2 Dărmănești au adus un omagiu dascălilor din toate timpurile. Părintele paroh Sebastian Ghineț a oferit flori și diplome tuturor invitaților.