Proiect dedicat Anului omagial al satului românesc, în Parohia Racova

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiect dedicat Anului omagial al satului românesc, în Parohia Racova

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Racova, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, a desfășurat în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2019, proiectul „Satul răcovean între ieri, azi și mâine”.

Acesta a fost implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), în cadrul parteneriatului Școală–Biserică. La Școala Gimnazială „Ion Borcea” - Racova, lucrările au fost deschise de profesoara Cornelia Cozma, directoarea instituţiei, și de învățătoarea Ana Focșa, coordonator de proiect, care au prezentat activitatea și importanța lui pentru comunitatea răcoveană. După slujba de Te Deum, părintele paroh Ionuț Constantin Ciobanu a vorbit despre Anul omagial al satului românesc. Apoi, conferențiar universitar doctor Ioan Dănilă a vorbit despre personalitatea Patriarhului Nicodim Munteanu și despre importanța activitații Preafericirii Sale de traducător bisericesc. Despre rolul Bisericii și al școlii în viața poporului român a vorbit lector universitar doctor Petru Gabriel Puiu. Pe parcursul lucrărilor s-a desfășurat și o expoziție de pictură a pictorului Ioan Măric, iar momentele artistice au fost susținute de elevii Şcolii "Ioan Borcea", dar și de cei ai Şcolii „Domnița Maria” din Bacău. Proiectul s-a încheiat pe 1 Decembrie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” - Racova. La sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba de Te Deum cu ocazia Zilei Naționale a României. Elevii Şcolii „Ioan Borcea” - Racova, coordonați de învățătoarea Ana Focșa, au susținut în continuare un program de cântece patriotice.

Citește despre: