Proiect dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor, la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiect dedicat pastoraţiei părinţilor şi copiilor, la Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marți, 27 octombrie 2020, la sediul Asociaţiei „Treime de Arheierei” din Bacău s-a desfăşurat proiectul socio-cultural ,,Familia, legatură vie dintre generaţii”.

Activitatea s-a organizat în contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, prin implicarea preoţilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău. De asemenea, s-au mai implicat membrii Asociaţiei „Treime de Arheierei”, un sprijin venind şi din partea Protoieriei Bacău. Părintele paroh Aurel Cîrlan a dezbătut două teme ce au fost adresate familiilor: „Construirea de relaţii sănătoase, un ADN duhovnicesc” şi „Bucuria de a fi în doi, adevărata resursă a unei familii”. Cu acest prilej, părintele inspector eparhial Daniel Marari a transmis arhiereştile binecuvântări din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Familiile prezente au primit icoane şi diplome de excelenţă pentru că au participat la manifestare. Luni, 2 noiembrie 2020, Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău a finalizat colecta de produse alimentare din cadrul proiectului. Alimentele au fost oferite Fundaţiei „Episcop Melchisedec” din Roman şi Așezământului social-filantropic „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja, judeţul Bacău.

Citește despre: