Proiect filantropic la Penitenciarul Târgu Ocna
Penitenciarul Târgu Ocna derulează în această perioadă proiectul social eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine!” al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Acesta a debutat pe 2 martie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului ortodox. Până în prezent, au fost oferite, prin intermediul Sectorului social-filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, daruri persoanelor private de libertate, fără aparținători sau cu sindrom HIV/SIDA. ”Scopul principal al acestui proiect este de a conștientiza tinerii asupra riscului la care se pot expune elevii din școli și licee. Campaniile de prevenție și de informare au rolul de a trage un semnal de alarmă față de fenomenul tot mai răspândit al delicvenței juvenile și al consumului de stupefiante. Tinerii sunt într-o căutare permanentă a unui sens în viață și, din păcate, de foarte multe ori, ei aleg să fie altfel decât trebuie să fie. Consecințele nu sunt cele mai favorabile. Traumele sunt cele mai indezirabile atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Pătarea tinereții cu acest stigmat poate să le afecteze toată viață. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului dorește să fie alături de acești tineri, oferind un suport atât celor deja aflați în detenție, cât și celor expuși acestui fenomen”, a menţionat părintele Ilarion Mâță, inspector eparhial al Sectorului social–filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.