Proiectele educaţionale, apreciate în Eparhia Romanului şi Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectele educaţionale, apreciate în Eparhia Romanului şi Bacăului

Majoritatea elevilor din şcolile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului vor studia în semestrul al II-lea disciplina religie. Procentajul ridicat se datorează faptului că proiectele educaţionale, social-filantropice şi misionare derulate în Eparhia Romanului şi Bacăului se bucură de apreciere în rândul tinerilor şi părinţilor.

În urma centralizării cererilor pe care părinţii au trebuit să o înainteze pentru ca ai lor copii să poată studia religia, la niveul judeţului Bacău, a reieşit că peste 93% dintre aceştia au optat să se înscrie la ora de religie. Mobilizarea admirabilă a celor care au spus „Da!“ lui Dumnezeu în instituţiile de învăţământ demonstrează încă o dată spritualitatea şi dragostea faţă de valorile creştine ale celor care trăiesc pe raza judeţului Bacău, respectiv în Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului. „În baza numărului de elevi din judeţul nostru, la nivel naţional ne situăm pe locul al VII-lea, foarte aproape de judeţul Iaşi“, a declarat pr. Ionuţ Căsăneanu, inspector pe specialitatea religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău. Dincolo de speculaţiile tendenţioase apărute în spaţiul mediatic, această mărturisire a dorinţei de a studia pe mai departe disciplina religie constituie şi o dovadă a faptului că proiectele educaţionale, social-filantropice şi misionare derulate în această eparhie în ultimii ani s-au bucurat de apreciere în rândul tinerilor şi părinţilor. Aceasta întrucât, în ultimii ani, elevii de elită ai judeţului Bacău au fost premiaţi, ca urmare a implicării directe a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul unor programe desfăşurate la finalul anului şcolar. Mai mult, cei mai nevoiaşi dintre elevi au primit rechizite, suport material şi financiar în cadrul unui amplu proiect, „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“, desfăşurat de Eparhia Romanului şi Bacăului în toate oraşele mari din judeţ, cu participarea a câtorva mii de copii. „Proiectele cultural-educaţionale desfăşurate în parteneriat cu instituţiile de învăţământ preuniversitar în ultimii ani au dat naştere unor programe de suflet în care principalii beneficiari sunt tinerii eparhiei noastre. Alături de proietul «Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi»,  implementat în Roman şi Bacău, mai sunt în derulare atât la începutul, cât şi la sfârşitul anului şcolar şi alte proiecte ce vizează promovarea valorilor ce dau identitate culturală şi religioasă tinerelor vlăstare care studiază şi se formează în şcoala românească“, a explicat  preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: