Proiectul catehetic „Mama, izvorul vieții”, în Parohia Lucăcești

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul catehetic „Mama, izvorul vieții”, în Parohia Lucăcești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Parohia Lucăcești, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, organizează în perioada 1 februarie - 15 martie 2020, în cadrul Concursului național catehetic „Iubirea lui Hristos în familia mea”, Proiectul cultural-filantropic „Mama, izvorul vieții”.

Copiii înscriși în proiect, sub coordonarea părintelui paroh Adrian Constantin, a profesoarei Simidia Constantin, a profesoarei Ștefania Juncu și a profesoarei Marcela Avrămescu, participă la următoarele activități: „Să ne cunoaștem” (jocul: Pânza de păianjen); „Mărțișoare pentru suflet” - ateliere de creație în cadrul cărora copiii au confecționat felicitări și mărțișoare din materiale reciclabile, în vederea realizării Târgului caritabil „Dăruiește un zâmbet”; „Din suflet de copil un gând pentru mama” (activitate literară); „Rolul familiei creștine în societatea contemporană și importanța mamei în viața noastră” (cateheză); „Hristos împărtășit copiilor”. Proiectul se va finaliza cu spectacolul „Mamă, scumpă mamă”. În vederea implementării acestui proiect s-a încheiat parteneriat cu centrul Asociaţiei „Sfinţii Voievozi” din Moineşti și cu Primăria Moinești, pentru o bună desfășurare a activităților propuse.

Citește despre: