Proiectul ”De la suflet la suflet“ a ajuns la final

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul ”De la suflet la suflet“ a ajuns la final

Proiectul „De la suflet la suflet” al Grădiniţei Numărul 24 din Bacău, iniţiat de educatoarele Mihaela Munteanu şi Maria Zătu, a ajuns la final.

Acesta a avut scopul de a-i ajuta pe copiii nevoiași din mediul rural. Finalizarea proiectului a fost posibilă mai ales prin eforturile şi dragostea părinţilor preşcolarilor şi ai elevilor. Împreună au pregătit cadouri pe care le-au oferit unui număr de peste 70 de copii din Parohia Parava, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Preotul paroh Constantin Abageru şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Parava s-au preocupat ca nevoile copiilor să fie cunoscute, astfel încât aceştia au primit daruri în funcţie de vârstă, preocupări sau chiar bolile de care suferă. La începutul lunii iunie, reprezentanții Grădiniţei Numărul 24 din Bacău au pregătit un spectacol caritabil, în urma căruia au fost strânse fonduri pentru oferirea unei mese copiilor din Parava. "Cu bucurie şi emoţie am susţinut eforturile celor mici de a fi alături unii de alţii. Am apreciat implicarea părinţilor şi a cadrelor didactice, precum şi grija dumnealor de a le transmite copiilor ideea că a iubi pe cineva înseamnă în primul rând a dărui ceva din sufletul tău", a spus preotul Constantin Abageru.

Citește despre: