Proiectul eparhial "În temniță am fost și ați venit la Mine”, în Parohia Bălcuța
În dimineața zilei de 9 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Bălcuța, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, s-a desfășurat proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”, în parteneriat cu Penitenciarul Bacău.
Beneficiind de atenta coordonare a părintelui Vasile Abageru, protopop de Sascut, și de sprijinul părintelui Albu Gabriel, asistent social al Protoieriei Sascut, părintele paroh Pavel Drăgan și credincioșii parohiei au creat o atmosferă duhovnicească, făcându-i pe cei privați de libertate să simtă adevărata libertate. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Daniel Maşala, misionar de caritate în cadrul Penitenciarului Bacău, a amintit de responsabilitatea pe care o au oamenii, şi anume de a răspândi adevărul de credință, îndemnându-i pe cei prezenţi să facă binele prin faptă, prin cuvânt și prin gând. (Pr. Liviu Pădurescu, C. Ciofu)