Proiectul „Eroi au fost, eroi sunt încă!”, în Parohia Orbic

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul „Eroi au fost, eroi sunt încă!”, în Parohia Orbic

În Parohia Orbic, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, s-a derulat marţi, 27 septembrie 2022, proiectul „Eroi au fost, eroi sunt încă!”.

Acesta a fost implementat de Protopopiatul Bacău, în parteneriat cu Asociația Cultul Eroilor – filiala Bacău „Colonel Corneliu Chirieș”. După Sfânta Liturghie, clerul, credincioșii și autoritățile locale au mers la Monumentul Eroilor din curtea bisericii unde, după intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!”, s-a oficiat Slujba Parastasului pentru eroii neamului din cele două războaie mondiale. Tinerii din comunitate au intonat cântece patriotice. A urmat depunerea de coroane de flori, în semn de respect și prețuire pentru cei ce s-au jertfit pentru poporul român. Amintim că momentul omagial a fost precedat de întrunirea Cercului Pastoral Numărul 11. Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protopop de Bacău, alături de slujitorii sfintelor altare, a săvârșit Sfânta Liturghie. Programul a mai cuprins susţinerea a două referate dedicate Anului Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și a Anului Comemorativ al Sfinților Isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamţ.

Citește despre: