Proiectul Național Catehetic „Calea Mântuirii”, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul Național Catehetic „Calea Mântuirii”, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, va fi reimplementat, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Proiectul național catehetic pentru tineri și adulți „Calea Mântuirii”.

Acest program, adresat tinerilor și adulților, se va desfășura sub forma unui curs catehetic, coordonat de un preot, şi va fi structurat în 12 lecții video în limba engleză cu subtitrare în limba română, ce privesc credința ortodoxă. Proiectul a fost conceput și realizat de un colectiv de specialiști din cadrul Institutului pentru Studii Creștin-Ortodoxe de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, sub supravegherea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, fiind adoptat și aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu sprijinul părinților protopopi din cele şase protopopiate ale pparhiei, în luna iulie 2020 se va derula un curs de formare pentru preoții care vor fi interesați să dezvolte acest proiect național.

Citește despre: