Proiectul „Nicio casă fără Biblie“, în Parohia Poieniţa

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul „Nicio casă fără Biblie“, în Parohia Poieniţa

În Parohia Poieniţa din Protopopiatul Roman s-a implementat proiectul „Nicio casă fără Biblie“. Cele 150 de familii ortodoxe din localitate primesc în aceste zile câte o Biblie din partea Bisericii.

Parohia Poieniţa, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, derulează în această săptămână proiectul intitulat „Nicio casă fără Biblie“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Acesta se adresează celor 150 de familii ortodoxe din parohie şi constă în oferirea unei Biblii din partea Bisericii. „De când am fost instalat preot în această parohie, mi-am propus să contribui la zidirea duhovnicească a credincioşilor. Îmi doresc să-i apropii pe tineri de Hristos, pentru a fi deschişi spre fapte bune, prin implicarea lor directă în viaţa Bisericii. Mergând în vizite pastorale la credincioşii încredinţaţi spre păstorire, am observat că din foarte multe case lipseşte Biblia, cartea de căpătâi a credincioşilor. Ştiind că se apropie Postul Mare, pentru intensificarea vieţii duhovniceşti, am considerat de cuviinţă să vin în ajutorul credincioşilor prin dăruirea unei Biblii fiecărei familii“, a menţionat preotul paroh Adrian Andrei. Parohul de la Poieniţa îşi doreşte ca oamenii să aprofundeze Sfânta Scriptură individual, dar şi în cadrul catehezelor. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că pasiunea pentru citirea dumnezeieştilor texte este adevărata hrană sufletească zilnică. „Scopul Sfintei Scripturi este acela de a ne arăta căile prin care putem să ne mântuim sufletul, acesta fiins scopul esenţial al omului pe pământ. Prin lectura ei, sufletul se înalţă către Dumnezeu, se purifică, îşi găseşte echilibrul întregii sale vieţi şi capătă mântuirea sufletească. Sfânta Scriptură este cartea religioasă a creştinilor pentru creştere spirituală şi morală, pentru mântuire. Fiindcă mântuirea depinde de împlinirea poruncilor dumnezeieşti, iar acestea sunt cuprinse în Sfânta Scriptură, este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură“, a menţionat părintele Adrian Andrei, care a adăugat că cele 150 de Biblii au fost donate de câţiva creştini ortodocşi cu suflet mare. 

Citește despre: