Proiectul „Prin colind suferinţa alinând“, în Protoieria Moineşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul „Prin colind suferinţa alinând“, în Protoieria Moineşti

În Protopopiatul Moineşti s-a derulat joi, 8 decembrie 2016, proiectul social-filantropic şi misionar „Prin colind suferinţa alinând“. 

Corala „Theotokos“ a Protopopiatului Moineşti, împreună cu părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, a adus vestea Naşterii Domnului  celor ce sunt în suferinţă. Astfel, au primit colindul cel bun şi sfânt atât personalul angajat, cât şi beneficiarii serviciilor medicale şi sociale, din spitalele orăşeneşti şi centrele de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi din Moineşti şi Comăneşti. Au primit mângâiere, dar şi daruri alese cei ce sunt internaţi la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică Dărmăneşti, cei de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă a Persoanei cu Dizabilităţi Comăneşti, cei internaţi la Spitalul Orăşenesc „Ioan Lascăr“ Comăneşti şi la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti. Părintele Costel Mareş i-a întărit în credinţă şi răbdare pe cei ce sunt în suferinţa bolilor şi i-a felicitat pe cei ce sunt implicaţi în slujirea celor bolnavi. 

Citește despre: