Proiectul „În temniță am fost și ați venit la Mine”, în Parohia Siretu, Protoieria Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul „În temniță am fost și ați venit la Mine”, în Parohia Siretu, Protoieria Bacău

Un grup format din 15 persoane aflate în custodia Penitenciarului Bacău au poposit duminică, 12 septembrie 2021, în Parohia Siretu, Protoieria Bacău, judeţul Bacău.

În cadrul Proiectului „În temniță am fost și ați venit la Mine” al Eparhiei Romanului şi Bacăului, persoanele private de libertate au participat la Sfânta Liturghie, iar apoi au dialogat cu invitaţii întâlnirii: inspector principal și educator Antonel Scurtu (Penitenciarul Bacău), inspector și psiholog Ramona Hrimiuc (Penitenciarul Bacău), părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protopop de Bacău, părintele Ciprian Olteanu, secretar în cadrul Protopopiatului Bacău, şi părintele Daniel Mașala, misionar de caritate în cadrul Penitenciarului Bacău.

Activitatea a fost organizată la inițiativa părintelui paroh Răzvan-Dimitrie Radu din dorința de a oferi atât credincioșilor, cât și celor privaţi de libertate șansa unui dialog. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului, la finalul Sfintei Liturghii din biserica Parohiei Siretu s-a oficiat o slujbă de binecuvântare pentru copii înainte de noul an școlar.

Citește despre: