Proiectul „Zestrea Neamului Românesc”, în Protopopiatul Buhuși

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiectul „Zestrea Neamului Românesc”, în Protopopiatul Buhuși

În contextul „Anului Omagial al unității de credință și de neam”, miercuri, 13 iunie 2018, la Casa de Cultură a orașului Buhuși, a avut loc vernisajul expoziției „Zestrea Neamului Românesc”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Protopopiatul Buhuși a fost partener în toată această activitate. Proiectul a fost inițiat de Şcoala Gimnazială „Ștefan cel Mare” – Buhuși şi s-a bucurat de participarea a peste 100 de copii de la școlile gimnaziale ale orașului Buhuși, precum și de la câteva școli gimnaziale din alte localități ale țării. Această acțiune a avut ca scop cunoașterea, păstrarea și promovarea valorilor istorice și tradiționale ale neamului românesc, precum și asigurarea conservării și transmiterii către generațiile viitoare a obiceiurilor și tradițiilor populare românești. Părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi, a remarcat că pentru fiecare dintre noi sunt importante sunt atât simbolurile, tradițiile, obiceiurile, dar și chipurile celor care s-au jertfit și au avut un rol major în transmiterea lor.

Citește despre: