Regele Irod cel Mare, temându-se de nașterea lui Iisus, „Împăratul iudeilor”, ar fi poruncit uciderea tuturor copiilor de parte bărbătească, de până la doi ani din Betleem și împrejurimi, crezând astfel că Hristos ar fi printre ei.

Numărul de 14.000 mii nu apare menționat în Sfânta Scriptură sau tradiția patristică a Sfinților Părinți, și nu este menționat nici de Istoricul Iosif Flaviu, ci provine mai ales din tradiția Bisericii de Răsărit. Betleemul era un sat mic, poate undeva până la 1.500 de locuitori; numărul real al pruncilor, dacă evenimentul a avut loc, ar fi fost probabil mult mai mic (câteva zeci de copii). În teologie, cifra 14.000 este considerată simbolică, exprimând amploarea tragediei și caracterul de mucenicie. Este de fapt un simbol al nevinovăției jertfite și al opoziției dintre puterea lumească și planul divin.

Mesajul nu este „câți au fost exact”, ci ce reprezintă: o jertfă colectivă a nevinovăției, o faptă deosebit de gravă a lui Irod cel Mare, care a fost un rege tiran lipsit de scrupule, plin de orgoliu și de mândrie.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază nedreptatea extremă și paradoxul mântuirii: „Acești prunci n-au cunoscut pe Hristos, dar au murit pentru El; n-au rostit credința, dar au mărturisit-o prin sânge”. În continuare, Sfântul Grigorie de Nissa spune că: „Dumnezeu nu este nedrept dacă îi cheamă pe cei nevinovați la Sine; viața pământească nu este binele suprem”. De aici înțelegem că moartea timpurie nu este o pedeapsă și că adevăratul bine este viața veșnică și nu durata vieții pământești.

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, Milos­tiv fii, Doamne şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.