† Ambrozie

Din mila lui Dumnezeu,
Episcop al Giurgiului

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini, har și pace de la Dumnezeu, iar de la Noi,
arhierească binecuvântare!

Preaiubiți părinți, slujitori ai sfintelor altare, cuvioși monahi, nevoitori în sfintele mănăstiri,

Iubiți credincioși,

Iată că încă un an și-a încheiat cu repeziciune crugul, lăsând vremea ce vine să-și pregătească trecerea. Curgerea timpului ne surprinde de fiecare dată și avem părerea că orele trec tot mai repede; ceea ce odinioară ni se părea o veșnicie, astăzi se stinge într-o clipă pe care din ce în ce mai greu o putem prinde. În curgerea aceasta a veacului, o lumină cu întreită strălucire stă de veghe: este lumina dragostei lui Dumnezeu Tatăl, Cel ce pe toate le-a zidit bune foarte și le-a chemat la înveșnicire; este lumina Fiului celui din veci născut din Tatăl, Lumina din Lumină, Cel ce ne aduce veșnicia aproape, ne îmbrățișează și ne păstrează pe cale; este lumina Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, Cel ce pe toate le pătrunde cu dumnezeiască și iubitoare putere, sfințindu-le, îndumnezeindu-le. Lumina credinței în Treimea Cea de o Ființă este singura constantă în petrecerea timpului, este cea care transformă veacul, pune zăgaz trecerii sale și-l rânduiește după canonul veșniciei.

Iubiții mei frați în Hristos Domnul,

Fiecare praznic este un moment în care veșnicia se descoperă, în care timpul este binecuvântat cu darul EOlSii rugăciunii, al nevoinței și al bucuriei duhovnicești. Praznicul cel Mare al Nașterii Domnului este cel care ne aprinde tuturor candela vegherii, ne aduce cu sine vestea cea tainică a întrupării Cuvântului, care se face icoana Celui necuprins, pogorât în deplină smerenie în mijlocul umanității, ca pe aceasta s-o elibereze și s-o îndumnezeiască. Dumnezeu se face om: iată începutul mântuirii noastre! Nu închipuire, ci om adevărat, fiind întru toate asemenea nouă (cf. Fil. 2, 11-12), în afară însă de păcat.

Nașterea omului încetează a mai fi cale către moarte, căci, prin nașterea lui Hristos din Fecioara Maria, se face poartă către viață, redobândind binecuvântarea cea dintâi, din grădina Raiului. De aceea ziua aceasta este luminată de atâta bucurie. În chipul cel văzut al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, vedem pe Adam, după cum ne învață Sfântul Efrem Sirul, iar în chipul cel nevăzut întrezărim pe Tatăl, cel de o ființă cu Fiul[1].

Sfinții Părinți ai Bisericii noastre văd cu toții în întruparea Domnului faptul cel mai de seamă al lucrării Sale mântuitoare. Astfel, Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, prin întruparea Sa, a coborât cerul pe pământ, pentru a ne da putința ca și noi să ne ridicăm la cer. Fiul lui Dumnezeu, cel veșnic, s-a făcut om, pentru a ne da putința ca și noi, la rândul nostru, să devenim dumnezei după har. Iar Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa văd în întruparea Domnului înnoirea firii omenești și ridicarea ei din adâncul păcatului pe înălțimile curăției și ale sfințeniei.

Așadar, înțelegem că Dumnezeu vine către noi și ne înveșmântează cu mantia iubirii sale și rămâne de-a pururi cu noi, ca unii care suntem purtători ai Chipului Său. Când ne rugăm, chipul dumnezeiesc sădit în ființa noastră strălucește, iar rugăciunea în inima celui care crede devine izvor de liniște, pace și viață. De negrăit este taina fecioriei Preacuratei Maici, căci în ea, Eva își împlinește porunca ascultării, iar nașterea devine pregustare a Împărăției Cerurilor. „Dumnezeu S-a făcut om și cerul și pământul s-au unit.. .pământul învăța lauda cerului, iar cei din cer se bucurau de pacea de pe pământ și de bunăvoirea dintre oameni”[2], glăsuiește Sfântul Maxim Mărturisitorul. Plină de uimire și de bucurie este venirea magilor, căci aceștia „Au văzut pe Împăratul slavei și s-au închinat Lui, I-au adus daruri văzute: aur smirnă și tămâie și, împreună cu acestea, s-au adus deopotrivă pe ei înșiși ofrandă Domnului. Și așa s-au făcut temelie și înainte-mergătorii întoarcerii la credință a păgânilor și a primirii lui Hristos”[3].

Preacucernici și preacuvioși părinți frați, împreună slujitori,

Vă îndemnăm să fiți cu luare aminte la duhurile veacului acestuia. Pentru noi, cei ce credem, Unul este Duhul Sfânt, Cel ce pe toate le împlinește și le sfințește, însă pentru toți cei ce s-au îndepărtat de la dreapta credință, în locul harului și-au făcut loc spaima și nesiguranța, neîncrederea și izolarea, durerea și deznădejdea. Fiți, dar, veghetori la buna viețuire a celor pe care Dumnezeu cel Milostiv vi i-a încredințat spre păstorire, ajutându-i, povățuindu-i, ridicându-i. Hrăniți-vă cu hrana cea bună a Sfintei Scripturi și a dumnezeieștilor Părinți, slujiți cu râvnă Sfânta Liturghie, fiți luminători vrednici ai oamenilor! Nu v-am spune aceste cuvinte dacă noii propovăduitori ai vremurilor acestora nu ne-ar sili să o facem. Este multă învățătură fără temei, înfățișată ca adevăr de nezdruncinat. Ceea ce noi știam drept adevăr, astăzi este socotit minciună, și ceea ce învățam că este bine, astăzi a devenit relativ. Prima lecție predată copiilor noștri este lecția neîncrederii. Ce-i mai dureros pentru un părinte, decât să se vadă respins de către propriul copil, în numele așa zisului drept de a contesta pe toți și pe toate?!

Crezând, nu ne îngrădim dreptul de a ne pune întrebări, de a ne îndoi, de a ne exprima liber, ci ne înarmăm cu un set de valori, pe care le putem oricând folosi drept faruri călăuzitoare, atunci când îndoielile ne-au dus pe căi aparent fără de ieșire. Preaiubiți părinți, suntem chemați astăzi din nou la mărturisire, însă nu socotiți că doar chemarea ne este de ajuns pentru a ne împlini misiunea. Lucrați, învățați, creșteți duhovnicește, fiți exemple mărturisitoare, întăriți-vă în curaj și puneți temelie tare dreptei socotințe. Nu uitați că nu slujim veacului, ci lui Hristos, Împăratul și Judecătorul cel Veșnic! Ascultați lumea, nu de cele ale lumii! Semănați nădejdea acolo unde s-a răspândit disperarea! Îngrijiți ogorul Bisericii, pentru ca nu cumva să-l prefacem, prin propria nelucrare, în țărână stearpă și neroditoare!

Preaiubiți fii duhovnicești,

Ceea ce se întâmplă astăzi în lume este menit să ne îngrijoreze pe toți. Pandemia, criza economică și, mai presus de toate, războaiele și conflictele care continuă să izbucnească cu tot mai mare violență aduc suferință, pierderi greu de acoperit, dificultăți tot mai mari în a ne înțelege unii pe ceilalți. Oamenii își părăsesc tot ceea ce au mai drag din cauza gloanțelor, lumea pe care o știau odată se transformă, iar schimbările pe care, culmea, chiar mintea omenească le-a ticluit, nu par să mai țină cont de ceea ce suntem cu adevărat. Suntem chip al lui Dumnezeu, icoane ale iubirii dumnezeiești, înzestrați cu libertate, cu rațiune, cu inteligență. Ce am făcut, oare, cu toate aceste daruri? În momentele acestea de cumpănă, Vă îndemnăm stăruitor să vă întoarceți către dragostea Părintelui Ceresc și către purtarea lui de grijă milostivă. Tot mai mulți se grăbesc să ne socotească, pe noi, cei ce îndrăznim să credem, oameni fără de perspectivă, rămași fideli unui trecut care astăzi nu se mai regăsește în societatea în care viețuim. Dar ce ne oferă prezentul? Războaie, conflicte, crize, unele după celelalte, distrugeri, nesiguranță și sărăcie. Acestea sunt pretinsele valori pe care ar trebui să le îmbrățișăm? Să nu fie! Noi, creștinii, nu trăim separați de lumea aceasta, ci, mai degrabă, o dorim așa cum a fost creată dintru început, ca loc al dragostei și al bunei rânduieli. Rugați-vă, fraților, după îndemnul Dumnezeieștilor Părinți, ca să nu fim cu totul copleșiți de dezbinarea acestui veac!

Frați creștini,

Praznicul Nașterii Domnului se prefigurează din ce în ce mai accentuat într-o societate consumeristă ca un adevărat eveniment mai degrabă economic decât religios. Toată însemnătatea creștină a sărbătorii este înlocuită de calcule meschine, strategii de marketing și evaluări ale impactului pe care acest moment îl va avea pentru toți cei care urmăresc doar profitul material și nu frumusețea duhovnicească a Crăciunului.

Cererea este pe măsură stimulată de imagini vii și colorate amestecate de pseudo-simboluri menite să forțeze abuziv „bucuria sărbătorilor”. Azi putem vedea cu ochiul liber că nu mai există aproape nicio referire la Nașterea Domnului, nu ne apropiem de ieslea Betleemului, ci mai degrabă de porțile abundent decorate și luminate ale Mall-urilor. Așteptarea duhovnicească a acestui Praznic luminat se pervertește în febra cumpărăturilor, promovată ca primă știre la aproape toate posturile de tv. și radio. Pruncul Iisus este uitat în favoarea unui pretins confort, departe de slujbele și tainele Bisericii, izolați într-un peisaj efemer și privați de viață veșnică.

Retrăiește „magia Crăciunului” vom fi auzit aproape ca un laitmotiv pe care suntem îndemnați să-l acceptăm ca fiind dătător de speranță, însă nu e nici urmă de speranță în îmbuibare, nu e Praznic al Nașterii Domnului în abandonarea sensului profund al acestei sărbători. Ceea ce societatea consumeristă propune astăzi nu are nimic magic, ci e mai degrabă o încercare menită să distragă atenția de la ceea ce e cu adevărat important. Nu vă lăsați înșelați! Trăiți sărbătoarea creștinește! E mai important acum decât oricând să înțelegem acest lucru ca pe o formă de rezistență creștină, dar și mărturisire sfântă a Adevărului făcut Prunc pentru noi acum mai bine de 2000 de ani.

Iubiți credincioși,

Cei ce încearcă secularizarea Crăciunului ne invită la „diversitate și incluziune”, servindu-ne otrava unor concepte și ideologii străine firii pe care Dumnezeu a sădit-o și în care, din prea multa Lui bunătate și milostivire, S-a întrupat. Tăcerea asupra acestor derapaje este apreciată și denumită prețios „corectitudine politică”, inventându-se, în acest sens, coduri de limbaj universal acceptate într-o lume în care orice referire la numele lui Iisus tinde să deranjeze. Ce e însă drept și corect în a ascunde rolul lui Dumnezeu în viața oamenilor și învățătura creștină despre felul în care Dumnezeu a zidit lumea?! Nu vă lăsați intimidați, fiți curajoși, mărturisiți lumii adevărul cu aceeași fermitate pe care au avut-o Sfinții Apostoli, Mărturisitori, Mucenici, Cuvioși și toți sfinții ce nu s-au rușinat de Numele lui Dumnezeu! Mărturisiți prin cuvânt și faptă că nu ne putem amesteca în niciun fel cu astfel de ideologii și concepte pierzătoare de suflet!

Avem astăzi politici dezvoltate de organisme pan-statale ce aduc atingere moralei creștine. Cotele de gen, emascularea metaforică a bărbaților și masculinizarea excesivă a femeilor nu sunt drumuri pe care să putem merge. Atacul asupra familiei și felului în care familiile își cresc copiii e unul constant și susținut de măsuri ce nu încurajează în niciun fel familia natural formată din bărbat și femeie. Prăbușirea natalității este evidentă, creșterea numărului de avorturi este, de asemenea, un fapt de care nu putem face abstracție. Sexualizarea vieții și determinarea ei în acești termeni pare să nu înceteze, lipsa cuviinței merge până într-acolo încât, chiar din grădinițe, copiii sunt invitați să ia lecții de „educație sexuală”, stricându-le inocența. Să nu fie, oameni buni, să nu fie! Pierderea indentității noastre pare să fie singurul țel real pe care îl au acești oameni. Globalizarea ia forme hâde prin care tot ceea ne definește pe noi, ca aparținători ai unui spațiu nu doar geografic și istoric, ci eminamente cultural, se dorește anulată. Pagini întregi de jertfă ale mărturisitorilor din închisorile comuniste sunt șterse, monumente înlăturate, cărți și creații artistice ascunse publicului cu scopul de a elimina din conștiința publică amintirea lor. În acest fel, pogromul românilor continuă și după moartea lor și trebuie să avem curajul de a spune acest lucru clar și răspicat. Nu ne este rușine cu ei, nu avem de ce să ne dezicem de ei. Suntem nedemni de sacrificiul lor, de jertfa și mărturisirea lor, și singurul mod prin care putem repara această nedreptate este făcându-i prezenți în societatea noastră, iar Biserica are acest sfânt și binecuvântat rol.

Iubiții mei,

Totul astăzi se digitalizează, trece de la real la virtual, făcând din tehnologie noul sens al vieții. Nici sărbătoarea Crăciunului nu a scăpat de ispita digitalizării și a intrat în acest tăvălug informațional, sustrăgând viclean oamenii de la prezența fizică în Biserică, de la starea de comuniune sufletească, la grupuri virtuale surogat ale adevăratei trăiri creștinești, chiar și ale acestei sărbători. Abuzul de prezență pe rețelele sociale ne face să pierdem, de fapt, abilitatea de a comunica natural între noi. Crăciunul este, dimpotrivă, sărbătoarea comuniunii tainice dintre Dumnezeu și om, ne așază împreună pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Acest Praznic Luminos este sărbătoarea speranței și a bucuriei că ni s-a născut Prunc în lume, Mântuitor și dezlegător al legăturilor pe care vicleanul vrăjmaș le țese în jurul nostru.

Amestecul acesta toxic pe care lumea postmodernă îl numește progresism duce inevitabil la o teribilă singurătate, un tip de izolare care, chiar și fizic, a fost testată cu succes, mai ales în timpul pandemiei. Am fost introduși în închisori digitale, în care controlul asupra acțiunilor noastre poate fi atent observat și corectat dacă stăpânitorii acestei lumi decid că modul nostru de viețuire creștină contravine tendințelor societății secularizate. Am devenit, rând pe rând, sclavi ai unui sistem profund imoral în care identitatea omului și Chipul lui Dumnezeu sunt înlocuite de coduri QR, care și vizual descriu degringolada, haosul, lipsa de formă și rânduială, anulând frumusețea cu care Dumnezeu a creat lumea și toate cele sunt în ea.

Tristețea și mai profundă vine din nevoia continuă de validare pe care toți cei ce trăiesc mai degrabă virtual decât real o simt aproape ca pe o rană. Vedem azi tineri care se prăbușesc în abisul propriei neputințe pentru că nu sunt acceptați, nu sunt conform standardelor. Din nefericire, aceștia recurg la tot felul de substanțe psihotrope menite să le aline acest neajuns ce vine din lipsa unei pretinse validări.

Ieșiți din virtual și reveniți în real, Hristos ne așteaptă și ne recunoaște pe toți ca fii și fiice ale Lui! Identificați-vă mai degrabă cu biruința lui Hristos în fața tuturor refuzurilor și redescoperiți-vă în Dumnezeu! El vă așteaptă și fără haine scumpe, și fără ultimele descoperiri tehnologice, vă acceptă și bogați, și săraci, și neputiciosi, și puternici, vă așteaptă cu darul inimii voastre care e mai prețios pentru El decât darurile magilor veniți de departe. Fiți voi iesle primitoare, făcându-vă sărbătoare, și lăsați la o parte orice aparență pe care lumea aceasta virtuală și digitalizată v-o propune spre a vă înșela și îmbolnăvi!

Dreptmăritori creștini,

În tot acest tumult, Biserica se străduiește să-și desfășoare misiunea. Anul 2023 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)" în Patriarhia Română, conștienți fiind toți de faptul că, alături de copii, bătrânii sunt persoanele cele mai vulnerabile în această societate atât de grăbită. Ei au nevoie nu doar de îngrijirea, ci și de atenția și dragostea noastră. Nu trebuie să uităm că bătrânețea poate fi cununa vieții trăită în bună cuviință și credință. Ea este vârsta înțelepciunii și a povățuirii, este vârsta bucuriei de a-ți vedea copiii și nepoții crescând. Este vârsta strângerii roadelor duhovnicești, vârsta pildelor de viață a povețelor înțelepte. Să nu lăsăm aceste roade să fie întinate de slăbiciune și de boală, de neputință și, mai ales, de uitarea celorlalți. Grija față de persoanele vârstnice trebuie să înceapă cu neuitarea lor. Doar astfel putem păstra lumina credinței și a dragostei, doar astfel putem învăța din greșelile trecutului pentru a nu le repeta în prezentul acesta atât de nesigur.

De asemenea, tot în acest an, i-am sărbătorit pe imnografii și cântăreții bisericești, adevărați misionari, dedicați cu adevărat slujirii smerite și propovăduirii dreptei credințe. În popor, noi îi numim „dascăli”, pentru că, într-adevăr, aceasta le este menirea: să slujească prin cânt vestirea Evangheliei și să-i călăuzească pe ceilalți în rugăciune. Lor le datorăm, mai mult decât ne-am putea închipui astăzi. Câți copii au învățat, odinioară, slovele cărții, alături de venerabilii dascăli, la stranele bisericilor? Câți, oare, și-au descoperit chemarea și darul, cântând împreună cu aceștia troparele și condacele, dar și colindele pe care le iubim atât de mult? Noi datorăm stranei curăția limbii române, poezia și cânturile ce ne-au înălțat inimile. Lor le aducem în acest an prinos de cinstire, în semn de prețuire pentru truda de a ne sădi în suflet dragostea de Dumnezeu și de dreapta învățătură.

Iubiți frați în Hristos Domnul,

Este sărbătoare, este lumină, este bucurie: bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos și începutul mântuirii noastre, după cum frumos glăsuiește cântarea Bisericii. La ceas de luminat Praznic, nu putem decât să-i dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele primite, pentru binecuvântările și darurile Sale îmbelșugate, rugându-L stăruitor să vă înconjoare de-a pururi cu purtarea Sa de grijă, să vă întărească în credință și în răbdare, să vă păzească pe voi, pe toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni!

În clipele acestea de bucurie duhovnicească și de înălțare sufletească, primiți urările noastre de bine, încredințați fiind că sunteți și veți rămâne mereu în rugăciunile noastre.

Vă urăm să aveți pace și liniște în familie și în casă, binecuvântăm pe cei mici și ne rugăm ca bucuria copilăriei să nu se piardă niciodată din sufletele lor. Suntem alături de părinții care ostenesc pentru ca toate să fie în bună rânduială, iar pentru cei bătrâni ne rugăm ca amurgul vieții să nu-i afle singuri și lipsiți de nădejde, ci plini de bucuria vederii lui Hristos.

Împărtășindu-Vă părintească binecuvântare, rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vieții și al păcii, să Vă dăruiască toate cele de folos, bucurându-Vă de aceste sărbători întru mulți și fericiți ani!

Al Vostru părinte duhovnicesc, de tot binele voitor
și pururea către Domnul fierbinte rugător,

† AMBROZIE

EPISCOPUL GIURGIULUI