PS Antonie: „Maica Domnului ajută pe cei care păstrează credinţa adevărată”
Sâmbătă, 28 august 2021, ziua în care creştinii ortodocşi, care ţin sărbătorile după calendarul neîndreptat (stil vechi), au prăznuit Adormirea Maicii Domnului, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezat).
Vorbind despre Maica Domnului, PS Antonie a subliniat:
„Maica Domnului ajută pe cei care păstrează credinţa adevărată. Iar credinţa adevărată înseamnă şi cinstirea Maicii Domnului. Credinţa adevărată ne duce la viaţa veşnică. Cinstirea Maicii Domnului ne ajută să mergem către Împărăţia lui Dumnezeu, către viaţa veşnică. Maica Domnului mijloceşte la Fiul Său şi Dumnezeul nostru tot ce este de folos sufletelor noastre”. „Să cinstim după cum se cuvine pe Maica Domnului pentru a avea un ajutor sigur în lucrarea noastră de câştigare a Împărăţiei lui Dumnezeu”.
PS Antonie l-a felicitat pe părintele Roman cu ocazia sărbătorii zilei de naştere şi i-a mulţumit pentru implicarea jertfelnică în activitatea Episcopiei de Bălţi în calitate de responsabil de Sectorul Cultură, Misiune şi Tineret. PS Antonie i-a dăruit părintelui Roman o carte de rugăciune şi un Noul Testament cu psalmi.
Părintele Roman i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru felicitare şi pentru binecuvântare arhierească în zi de sărbătoare, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.
Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi
Sursa: Facebook/Episcopia de Bălți
Citește despre: