PS Antonie: „Postul şi rugăciunea dau putere omului în lupta cu duhurile rele”
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat duminică, 11 aprilie 2021, Sfânta Liturghie în Biserica „Înălţarea Domnului” din oraşul Floreşti, Republica Moldova.
Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, în cadrul slujbei s-au înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare. Episcopul de Bălţi a adresat un cuvânt legat de Evanghelia din Duminica a IV-a din Postul Mare. În acelaşi timp, a remarcat că „Sfinţii Părinţi au rezervat postului şi rugăciunii un loc aparte în viaţa creştinului”. „Avem cele patru posturi de peste an, apoi miercurile şi vinerile, avem rugăciunea zilnică, particulară şi cea de obşte la care suntem îndemnaţi să participăm. Acestea au menirea de a-l proteja pe om de lucrarea celui rău, de a-i păstra pacea, liniştea şi sănătatea sufletească. Prin post arătăm smerenie şi că suntem conştienţi că folosim darurile lui Dumnezeu. Prin rugăciune arătăm că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu şi cerem acest ajutor în dialog cu El. Postul şi rugăciunea dau putere omului în lupta cu duhurile rele”, a remarcat Preasfinţia Sa, care a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui paroh Ilie Munteanu.