PS Ignatie la Radio Guerrilla: „Postul ne invită la o formă de revizie tehnică”
Episcopul Ignatie al Huşilor a fost marţi invitatul emisiunii „Metope”, transmisă în direct pe contul de YouTube al Radio Guerrilla şi moderată de Theodor Paleologu şi Răzvan Ioan.
Tema principală a fost postul, despre care ierarhul a afirmat că „ne invită la o anumită formă de revizie tehnică”.
„Suntem într-o perioadă deosebită pentru creştinii ortodocşi în care încercăm fiecare, cât ne stă în putinţă, să ne răsucim spre noi înşine. Te uiţi înlăuntrul tău, te răsuceşti, vezi ce ar mai trebui corectat din punct de vedere duhovnicesc. Aşa numesc eu perioada aceasta a Postului Mare, pentru că suntem destul de risipiţi în cele din exteriorul nostru”, a spus Preasfinţia Sa.
Schimbare
El le-a explicat gazdelor că Biserica înţelege postul ca un mod de viaţă, ca o formă de schimbare radicală a vieţii lăuntrice, dar cu efecte benefice în raport cu semenii.
„Dacă te schimbi tu, evident că schimbarea va veni şi în relaţie cu cei din jurul tău, iar schimbarea va fi una firească”.
Dependenţe
În acest sens, Părintele Episcop a îndemnat în timpul emisiunii ca fiecare creştin să-şi identifice dependenţele şi să lucreze la îndepărtarea sau cel puţin la diminuarea acestora. El a dat ca exemplu negativ obiceiul de a consuma hrană în exces.
„Unii suntem foarte gurmanzi, suntem dependenţi de mâncare, şi atunci vrem să ne spiritualizăm, să nu fie mâncarea centrul vieţii noastre biologice”.
„Postul îl înţeleg ca o formă de rupere sau slăbire a dependenţelor cu care noi ne-am obişnuit, inclusiv cu dependenţa aceasta de a mânca. Postul este o formă de a-ţi afirma libertatea spiritului faţă de materie”.
Postul mediatic
Ierarhul a mărturisit ce le spune la fiecare început de Post credincioşilor pe care îi păstoreşte.
„Îi îndemn la postul mediatic. Sunt trei tipuri de post: pe lângă cel trupesc şi cel sufletesc, mai este cel mediatic”, a spus PS Ignatie, care a recunoscut că depune eforturi de a se ţine cât mai departe de mediile digitale cel puţin în prima săptămână de postire.
Scop
În plus, a prezentat scopul major al postului.
„Nu postesc să mă aflu în treabă. Dumnezeu nu e absurd să-mi ceară un stomac gol ca în modul acesta eu să fiu convins că fac ceva în mod deosebit, o jertfă pentru El”.
„Postesc ca să mă întâlnesc cu Hristos Cel Înviat. Biserica are această convingere că eu sunt cel care postesc şi Hristos este Cel Care posteşte în mine, îmi dă puterea aceasta”, a spus Episcopul Huşilor.
Vezi AICI emisiunea integrală!
Sursa: basilica.ro