PS Ignatie: „Mânia are o energie distructivă, ne desfigurează inclusiv chipul. Blândețea este cea care hrănește, luminează și înzdrăvenește omul”

5 Aprilie 2022 11:21 Episcopia Huşilor

În după-amiaza zilei de luni, 04 aprilie 2022, începând cu ora 17.00, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre efectele unei patimi foarte actuale - mânia:

«Cel încet la mânie este bogat în înțelepciune, iar cel ce se mânie degrabă își dă pe față nebunia» (Pildele lui Solomon 14, 29)

În tradiția filocalică ni se spune că «mânia este vinul dracilor, iar blândețea este pâinea îngerilor». Acest cuvânt din Filocalie este extrem de sugestiv.

Vinul este și binecuvântare, dar poate să fie și un blestem, o suferință și o neputință, pentru cel care se îmbată.

Noi aducem la Liturghie vinul, pentru ca Dumnezeu, prin pogorârea Duhului Sfânt, să-l transforme în Sângele lui Hristos, Cel care iartă păcatele și ne dăruiește căldura sufletului.

Omul care se mânie devine o satisfacție deplină pentru diavoli. Când ne mâniem, avem un comportament asemănător cu cel care se îmbată, care nu mai știe ce face, este „coordonat” de băutură, nu de rațiune.

«Blândețea este pâinea îngerilor»: În vorbirea noastră curentă (în limbajul popular), spunem despre un om bun că este ca o pâine – „pâinea (pita) lui Dumnezeu”, care ne hrănește. La fel, blândețea este cea care hrănește, luminează și înzdrăvenește omul.

Mânia are o energie distructivă, ne desfigurează inclusiv chipul. Cu toții am avut momente de mânie. Dacă am fi avut curiozitatea de a ne uita în oglindă, să ne vedem propriul chip, și dacă am fi sinceri, am spune că nu ne recunoaștem, atât de desfigurați eram.

Tot Părinții din Filocalie ne spun că, în general, se mânie oamenii mândri (orgolioși), plini de sine.

Sunt foarte grabnici la mânie pentru că mândria ascunsă în inima lor nu poate suporta ca cineva să vină cu o părere divergentă, cu un punct de vedere sau cu un comportament contrastant față de ceea ce cred ei.

Ripostează, pentru că mândria nu le dă liniște, și vor, cu orice preț, să demonstreze că au dreptate. Când constată, în fața propriei lor conștiințe, că este o minciună ceea ce susțin ei, nemaiputând argumenta, se mânie și recurg la atac la persoană – cotrobăiesc în viața personală a interlocutorului (cel cu care au intrat în divergență) și îl jignesc.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre roadele înțelepciunii și despre modul cum poate fi dobândită:

Cel care este încet la mânie se dovedește a fi bogat în înțelepciune. Însăși înțelepciunea este o stavilă (un obstacol, în sensul bun al cuvântului) în a slobozi mânia. Înțelepciunea ne învață cumpătarea, echilibrul și capacitatea de a discerne când este cu adevărat nevoie să ne mâniem, sau să ne păstrăm starea de blândețe, de calm.

Domnul Hristos S-a mâniat o singură dată, când a intrat în Templu și a văzut că acel loc de rugăciune a fost transformat într-un loc de negoț (comerț). A luat biciul și i-a lovit pe toți cei care erau de față, reproșându-le și spunându-le: «Ați transformat casa Tatălui Meu, din casă de rugăciune, într-o casă de tâlhari».

Cei care vor să-și legitimeze mânia invocă acest pasaj, uitând sau neglijând cu bună știință că El, ca Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, știa de ce S-a mâniat. Mai mult decât atât, în toate celelalte circumstanțe, Hristos a fost foarte blând. Pe Cruce, când ar fi trebuit să le spună celor care Îl răstigneau că sunt ingrați, răutăcioși, că au un gând malefic de a-L ucide, Iisus Se roagă Tatălui Ceresc, spunând: «Iartă-le Părinte, că nu știu ce fac!». Nu a spus-o cu superioritate, nici cu o conotație peiorativă, ci cu durere, că cei care erau la picioarele Crucii și Îl răstigneau, nu știau Cine este pe Cruce și că Viața ființială nu poate fi omorâtă. De aceea, Iisus Hristos a spus că aceștia (cei care Mă disprețuiesc, Mă calomniază, Mă scuipă, Mă pălmuiesc) nu știu ce fac.

În asemenea momente, când omul s-a năpustit asupra lui Dumnezeu cu mânie și cu ură, Dumnezeu a rămas și S-a comportat cu multă blândețe și pace, ceea ce noi, în contexte similare, nu reușim să facem.

Cel care se mânie își scoate la iveală nebunia și urâțenia din sufletul său. Este ca și cum am arunca murdăriile dintr-o casă, pe fereastră (ceea ce poate se mai și întâmplă, din lipsă de educație).

Omul mânios scoate din inimă, involuntar, în virtutea mâniei de care se lasă cotropit, tot ceea ce este mai urât și murdar din sufletul său. Acolo putem vedea hidoșenia ascunsă din viața unui om, prin mânia pe care o manifestă.

Din păcate, sunt unii oameni, pentru care mânia este a doua natură, este ca un viciu (patimă) de care nu se pot debarasa, le este foarte greu să o smulgă din inima lor.

Dacă noi vom avea ochii minții și ai sufletului ațintiți spre Hristos, Cel care este Blândețea desăvârșită, am mai putea diminua din intensitatea mâniei care ne locuiește. Însuși Hristos ne spune, în Evanghelia Sa: «Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima».

Nu este o pură întâmplare faptul că Hristos asociază cele două virtuți (blândețea și smerenia), le pune una lângă alta. În contrast cu acestea, este mânia și mândria (orgoliul).

Cu cât cineva se mânie mai repede, cu atât este locuit de multă mândrie. Cu cât cineva se mânie mai rar, aproape deloc, în el locuiește smerenia.

 

Sursa: episcopiahusilor.ro

Ultimele din categorie