În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul a explicat în ce constă păcatul bogatului nemilostiv din parabola rostită de Hristos, subliniind că insensibilitatea față de semeni ne depersonalizează: „În fața lui Dumnezeu nu este esențial ce poziție socială ocupăm sau cât de bogați sau săraci suntem, ci relația de iubire și de sensibilitate pe care o avem, atât față de El, cât și față de semeni. Păcatul bogatului nemilostiv din Parabola Mântuitorului nu consta în faptul că era un om înstărit, care se bucura din plin de cele materiale, ci în faptul că era înțepenit în insensibilitate. Insensibilitatea este o caracteristică a parveniților, a ariviștilor. Din acest motiv, Mântuitorul nici nu îi spune numele. Numele lui erau cele materiale. Noi nu reușim să conversăm cu ceea ce ține de materia din jurul nostru. Sigur că dacă vrea cineva să converseze cu un lucru material, nimeni nu îl oprește. Nu se poate instaura însă un dialog în sensul real al cuvântului. Bogatul nemilostiv nu avea nume, pentru că nu mai era persoană”. Părintele Episcop Ignatie a arătat că nu bogăția, ci încremenirea în insensibilitate l-a făcut pe bogatul nemilostiv să ajungă în iad: „Bogatul nemilostiv nu vorbea cu nimeni, nici măcar cu sine însuși. Era atât de îndopat de cele materiale, încât l-au transformat într-o ființă opacă. Când cineva nu ne ascultă și nu este sensibil la ceea ce am vrea noi să fie, folosim expresia: «parcă vorbim în fața unui perete». Bogatul nemilostiv a trăit într-o insensibilitate cumplită. Nu a avut capacitatea lăuntrică să îl vadă pe amărâtul Lazăr. Săracului i se dă numele, pentru că el se comporta ca o persoană. Era atât de amărât, încât până și câinii veneau să îi lingă rănile. Modul de relaționare al bogatului din Evanghelie era mai josnic decât al câinilor. Noi, într-o atitudine de superioritate, considerăm că nu ne identificăm cu acest bogat nemilostiv. Nu suntem din categoria celor care să se bucure din plin de cele materiale. Nu bogăția sau sărăcia sunt determinante pentru viața veșnică. Noi nu moștenim Împărăția cerurilor pentru că suntem bogați sau săraci. Bogatul nu se duce în iad pentru că avea averi, ci pentru că era un om înțepenit în rău. Bogăția în sine poate fi o mare binecuvântare, atât timp cât toată agoniseala noastră este cinstită și nu se întemeiază pe furt sau pe corupție”.