Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii Întâmpinării Domnului:

«El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace» (Luca 2, 28-29)

Din punct de vedere liturgic, ne aflăm în inima unui eveniment din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este vorba despre Întâmpinarea Domnului Hristos, o sărbătoare cu multiple semnificaţii teologice și duhovnicești.

Hristos Mântuitorul, Pruncul cel dumnezeiesc, este dus de către Maica Lui și Dreptul Iosif la templu. În prescripţiile vechi-testamentare era prevăzut ca întâiul născut de parte bărbătească să fie dăruit, afierosit Domnului, iar această afierosire era consfințită printr-o jertfă pe care trebuiau să o facă părinţii pruncului. Dacă erau înstăriţi, trebuiau să ducă un miel la templu. Dacă erau săraci, puteau să ducă două turturele sau doi porumbei, așa cum a procedat și Maica Domnului – dovadă că erau săraci, de vreme ce nu au avut un miel să ducă la templu pentru întâiul născut de parte bărbătească. 

Sfântul Evanghelist Luca, în momentul în care face trimitere la această prescripţie mozaică a înfăţișării la templu a pruncului de parte bărbătească, întâiul născut într-o familie, folosește un verb care, tradus mai fidel în limba română, înseamnă a aduce un dar - nu numai a înfăţișa pe cineva înaintea Domnului.

Maica Domnului și Dreptul Iosif s-au dus la templu, aducându-L pe Pruncul Iisus, Mântuitorul lumii, ca un dar pentru Dreptul Simeon și, implicit, pentru întreaga umanitate – acesta este sensul verbului din limba greacă, folosit de Sfântul Evanghelist Luca. Acest dar – Pruncul dumnezeiesc – e primit în braţele bătrânului drept și evlavios Simeon sau, cum exprimă slujba acestei sărbători, Iisus Hristos este îmbrăţișat de braţele Dreptului Simeon.

Prin urmare, în această sărbătoare, Dumnezeu este Cel care Se lasă cuprins de braţele omului, Se lasă îmbrăţișat, iar omul Îl primește pe Dumnezeu ca pe un mare dar.

Gestul care exprimă atâta delicateţe este cel în care Dreptul Simeon, plin de bucurie, plin de foarte multă fervoare și lumină, Îl ia în braţe pe Pruncul Iisus și se roagă în felul acesta: „Doamne, slobozește-mă, că ochii mei au văzut mântuirea lui Israel, pe Mesia, Cel care este lumină spre descoperire (lumină ca o revelaţie), pentru toate popoarele de pe faţa pământului!”. Nu pot să-mi închipui bucuria de nedescris pe care a trăit-o acest bătrân, atunci când L-a îmbrăţișat pe Pruncul Iisus, când L-a luat în braţele sale pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Cu toţii am avut ocazia de a îmbrăţișa un prunc, de a lua în braţele noastre un copilaș nevinovat. Dacă am fi sinceri și am reuși să ne decriptăm propriile trăiri atunci când avem în braţe un copilaș, am fi convinși că de fapt pruncul este cel care ne face un privilegiu ca el să fie în braţele noastre; nu noi că îl luăm pe acel prunc, ci în primul rând, ne simţim privilegiaţi că avem nevinovăţia în braţele noastre.

Pruncul, chiar dacă nu vorbește și nu împărtășește nimic din cele pe care le are înlăuntrul său, este în stare să ne copleșească cu atâta bucurie, cu atâta mângâiere și cu atâta lumină, încât noi trăim – aș îndrăzni să spun – aproape o stare de extaz. Noi înșine suntem conectaţi la bucuria și lumina pe care ne-o transmite pruncul pe care îl avem în braţele noastre.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care Dumnezeu se raportează la om, oferindu-i suportul necesar depășirii oricărei crize sau suferințe: 

Sărbătoarea de astăzi, a Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, este despre cum Dumnezeu, în smerenia Sa, Se lasă cuprins de braţele omului, îmbrăţișare care dă bucurie, dă multă lumină și foarte multă stare de liniște.

De fapt, inclusiv cercetările din domeniul neuroștiinţelor confirmă faptul că o îmbrăţișare este ca o vindecare pentru un suflet rănit, pentru un suflet trist și singur, cu lămpile stinse.

Părintele Dumitru Stăniloae are un cuvânt extrem de sugestiv despre îmbrăţișare: „Cel mai convingător discurs despre iubire este îmbrăţișarea” – să te lași îmbrăţișat și să fii îmbrăţișat. Acest lucru s-a întâmplat în sărbătoarea de astăzi – Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Se lasă îmbrăţișat de braţele omului, iar Pruncul Iisus, prin bucuria și lumina pe care a transmis-o Dreptului Simeon, l-a îmbrăţișat și El pe acest om evlavios.

În vreme de pandemie, cred că am realizat cu toţii valoarea și puterea unei îmbrăţișări. Ne-a lipsit, nu am putut face acest lucru, din motive medicale. Poate au fost momente în care nu am reușit să-i îmbrăţișăm pe cei apropiaţi, pe care nu i-am văzut după o vreme îndelungată – am stat la distanţă faţă de ei, iar acest lucru a fost o durere pentru sufletul omului.

Cu cât ne lipsește cineva, fizic, mai mult, îmbrăţișarea capătă în momentul în care ne întâlnim niște conotaţii extrem de profunde și semnificative.

Din nefericire, tendinţa lumii de astăzi, căreia noi îi suntem parte, este aceea de a renunţa la a-i îmbrăţișa pe cei din jurul nostru, fiind locuiţi de foarte multe prejudecăţi. Iar dacă o facem, o facem foarte formal – ca și cum am îmbrăţișa un obiect, ceea ce este o absurditate. 

Cu toate acestea, de multe ori ne legăm chiar și de obiectele neînsufleţite pe care le avem și ne sunt atât de dragi, încât chiar le îmbrăţișăm, la modul propriu. Cu atât mai mult ar fi minunat să redescoperim puterea a ceea ce înseamnă îmbrăţișarea.

În domeniul neuroștiinţelor ni se spune că o îmbrăţișare de câteva secunde este echivalentă cu hrănirea sufletului cu o stare de bine, cu o reglare emoţională, cu transmiterea unei lumini și a unei bucurii, care poate să dăinuiască o viaţă întreagă. Câteva secunde de îmbrăţișare sunt suficiente pentru ca să remonteze și să reînvie un om trist.

Asta face Dumnezeu pentru noi întotdeauna, numai că noi nu reușim să-I simţim îmbrăţișarea. Dreptul Simeon a avut această binecuvântare de la Dumnezeu – să simtă cum Pruncul Iisus îl îmbrăţișează cu bucuria, cu liniștea și cu harul Său dumnezeiesc.

Aceasta cred că este una dintre semnificaţiile gingașe ale sărbătorii de astăzi – Dumnezeu-Omul vine și Se lasă, în smerenia Sa, să fie îmbrăţișat de braţele făpturii Sale. 

Cât de frumos este atunci când cineva ne îmbrăţișează, mai ales în momente de tristeţe, de abandon, de singurătate și de deznădejde cumplită. Acest lucru ne învaţă pruncii, iar noi rămânem cu acest reflex toată viaţa, pentru că așa suntem constituiți de Dumnezeu.

Un prunc, când se simte abandonat, în nesiguranță, caută braţele părinţilor. În momentul în care este luat în braţe, se liniștește dintr-o dată, pentru că primește lumină, siguranţă și, în fond, i se transmite foarte multă iubire.

Îmbrăţișarea ridică conţinutul de oxitocină – hormonul fericirii, al stării de bine în sufletul omului. De aceea, după naștere, imediat după ce vine un copil pe lume, medicii îl pun imediat pe pieptul mamei, să simtă această legătură, inclusiv corporală, pentru ca el să nu se simtă desprins de mamă, în momentul în care vine în această lume - și, dintr-odată, pruncul se liniștește.

Așa vrea Dumnezeu să ne liniștim când suntem singuri, triști, deznădăjduiţi, locuiţi de multe frici, de multe gânduri și prejudecăţi. Vrea ca și noi să avem puterea de a-i îmbrăţișa pe cei care au nevoie de lucrul acesta, pe cei care au nevoie de acest discurs despre dragoste – așa cum spune Părintele Stăniloae – o îmbrăţișare curată, sinceră și autentică.

Să ne sensibilizeze Domnul și să ne dea această stare de trezvie, ca să putem sesiza îmbrățișările pe care El ni le face – printr-o bucurie, printr-o lumină, printr-un gând bun, printr-un prieten sincer și devotat care niciodată nu ne abandonează, mai ales atunci când ne este cel mai greu.

În calendarul internațional de evenimente, ziua de 2 februarie este Ziua Internațională a Tineretului Ortodox. În acest context, la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în semn de apreciere, distincția „Crucea eparhială Episcop Grigorie Leu” pentru mireni, tânărului Andrei Pandelachi, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Cuza Vodă” din Huși, profil Filologie, pentru exemplul de fidelitate față de Biserică – prezent mereu în strană și fiind nelipsit de la slujbele oficiate atât în sărbători, cât și în zilele de rând în Catedrala Episcopală.

Tot în semn de apreciere, distincția „Crucea eparhială Episcop Grigorie Leu” pentru mireni a fost oferită de Ierarhul Hușilor și domnului Dănuț Tofan, primarul comunei Lunca Banului, care sprijină în mod constant activitățile desfășurate de Episcopia Hușilor.

Sursa: episcopiahusilor.ro