Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele stareț Vichentie Lupu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a amintit de momentul amestecării limbilor, la turnul Babel, punându-l în comparație cu Pogorârea Duhului Sfânt, moment în care toți cei de față, deși străini și vorbind limbi diferite, au înțeles cuvântul Sfântului Petru:

„«Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi și se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut?» (Fapte 2, 6-8)

Atunci când nu reușim să transmitem un mesaj pe care să îl priceapă cei de lângă noi, folosim o expresie care surprinde acest fapt al neînţelegerii: spunem că este o «babilonie». Când toţi vociferează, fiecare în felul său, când toţi au tendinţa de a-și impune punctul de vedere, fără cea mai mică disponibilitate de a-i asculta și pe ceilalţi, noi decretăm stare de haos, care este sinonimul babiloniei.

Această expresie are sorginte biblică. Face referire la un eveniment din Cartea Facerii, capitolul 11, unde este descris gândul pe care l-au avut cei adunaţi în ţinutul Senaar. Vroiau să ridice un turn, al cărui vârf să ajungă până în ceruri. Nimic reprobabil – am spune noi – în această intenƫie de a ridica un turn din cărămizi. Dacă citim cu maximă atenţie textul Scripturii, aflăm că toţi cei care erau adunaţi în ţinutul Senaar, care vorbeau o singură limbă și erau de un singur neam, aveau ascuns în sufletul și în mintea lor gândul semeţiei (al mândriei, al orgoliului), care a generat dorinţa de ridicare a turnului. Turnul a fost numit ulterior «turnul Babel». Prin urmare, omul s-a mândrit. În orgoliul său, a crezut că poate să câștige faimă – o faimă care să fie împotriva lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ar fi vrut să-L uzurpe pe Dumnezeu.

În faţa unui asemenea gând de orgoliu, Dumnezeu, în Sfatul Preasfintei Treimi, spune (Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi spun) acest lucru: «Să ne coborâm în acest ţinut, unde sunt oameni mândri (orgolioși), concentraţi doar pe faimă, pe dorinţa de a deveni centrul pământului, și să le amestecăm limbile, încât ei să nu se mai poată înţelege ca să ridice acest turn» – lucru care s-a și întâmplat. Dumnezeu a amestecat limbile – de fapt, a generat mai multe limbi – și nu s-au mai putut înţelege. Această multitudine sau pluralitate de limbi a fost expresia neînţelegerii dintre ei. Nu au putut să se mai înţeleagă și, prin urmare, nu și-au putut contura proiectul semeţ și mândru de a ridica acel turn «Babel».

Când noi nu reușim să ne înţelegem și să găsim un numitor comun sau să avem deschidere unul faţă de celălalt când vrem să ne împărtășim ceva, spunem că este un adevărat «Babel», adică la nivelul înţelegerii dintre oameni domnește haosul.

În această zi, a Sărbătorii Cincizecimii, a Pogorârii Duhului Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Ucenici și Apostoli ai lui Hristos, a fost constituită, în chip văzut, Biserica – ea a fost întemeiată odată cu Întruparea lui Hristos, cu asumarea Trupului neprihănit (curat) din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și a fost desăvârșită prin celelalte acte ale mântuirii (Răstignirea, Învierea și Înălţarea Sa). În această zi, de constituire a Bisericii creștine (a poporului lui Dumnezeu), în numele lui Iisus Hristos Cel Înviat, Duhul Sfânt le-a dat o harismă – S-a coborât în chip de limbi de foc asupra Ucenicilor, vorbind fiecare limba celor care erau de faţă, adunaţi la Sărbătoarea iudaică a Cincizecimii.

Cincizecimea iudaică era sărbătoarea în care evreii veneau în pelerinaj la Ierusalim, ca semn de aducere aminte a Tablelor legii pe care Moise le-a primit pe Muntele Sinai, în vuiet, în tunete și în fulgere. Odată cu primirea Tablelor legii, pe Muntele Sinai, a fost constituit poporul ales al lui Dumnezeu. Exact același lucru s-a întâmplat și în ziua de Cincizecime, a Pogorârii Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este Cel care Îl face prezent pe Hristos în inimile noastre și, făcându-L astfel prezent, noi devenim și ne constituim în Biserica Sa, care este Trupul Său cel preasfânt – cum ne spune Sfântul Apostol Pavel.”

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă restaurarea dezordinii, în contrast cu ideologia pluralismului, noul „turn Babel”:

„În urma predicii pe care Apostolul Petru a rostit-o cu un curaj deosebit și cu o vigoare extraordinară, s-au convertit peste 3000 de suflete la Hristos. Atunci s-a petrecut o minune – cea a vorbirii în limbi – de care de care au rămas uimiți toţi evreii adunaţi din diaspora, care vorbeau diverse limbi.

A fost o minune extraordinară când i-au auzit pe Apostoli vorbindu-le în limba fiecăruia din cei care erau acolo de faţă. Ei înșiși spuneau: „Cum pot aceștia să vorbească limbile în care noi ne-am născut, de vreme ce ei sunt galileeni – nu cunosc cultura, nu cunosc fondul lexical al limbii în care noi ne-am născut? Aceasta este o minune”. Atunci, ei s-au gândit: „Nu cumva ei sunt beţi (ameţiţi), de vreme ce vorbesc în felul acesta?”. Apostolul Petru intervine, spunându-le că, în ceasul al treilea din zi (ora 9 dimineaţa), nu aveau cum să fie beţi. Faptul că ei vorbeau în mai multe limbi era darul lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Cincizecimii (a Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc asupra Sfinţilor Ucenici și Apostoli ai lui Hristos) – ziua în care a fost constituită Biserica – este desființarea dezordinii, a haosului de la turnul Babel. La turnul Babel, Dumnezeu-Treimea S-a pogorât și a amestecat limbile, iar semeția omului este cea care a generat pluralitate de limbi. La Cincizecime, Duhul Sfânt Se pogoară și scoate în evidență varietatea, distincţia fiecărei limbi.

Pluralitatea este un concept foarte răspândit în societatea post-adevăr, în care trăim noi astăzi. Se vorbește adesea despre pluralism, ca ideologie, în spatele căruia stă un alt concept – multiculturalismul, iar în spatele acestuia, stă un altul – diversitatea. Există și un marș al diversității – al celor care vor să fie cu orice preț, diverși (nu distincți, nici variați). Aceștia transformă diversitatea, care este un construct cultural (o invenție culturală iar nu un dat natural) și vor să o impună celor care nu agreează ideologia pe care aceștia o promovează.

Turnul Babel este expresia unei asemenea ideologii – a diversităţii, în care fiecare spune ce vrea și ce crede, fără să aibă sensibilitatea și deschiderea sufletului pentru a asculta și a agrea părerea celuilalt, a considera că și celălalt s-ar putea să aibă dreptate.

În era diversităţii, în care este idolatrizată, cu orice preţ, pluralitatea și multiculturalismul, nu este nevoie de distincţii, de varietate, ci doar de a impune ceea ce gândim și considerăm că este divers (diferit) faţă de celălalt.”

Preasfinția Sa a afirmat că Duhul Sfânt este Cel care pune în valoare personalitatea fiecărui om:

„La Sărbătoarea Cincizecimii, Dumnezeu nu desfiinţează limbile, nu-i transformă pe toţi cei de acolo, ca și cum ar vorbi o singură limbă. Ci, fiecare dintre cei care erau de faţă înţelegeau în limba în care s-a născut (în limba lor maternă) mesajul transmis de către Sfinţii Apostoli.

Sărbătoarea Cincizecimii inaugurează varietatea frumoasă a limbilor. Fiecare limbă are distincţia ei, frumuseţea ei, iar această varietate înseamnă deschidere. Prin limbă, prin mesajul pe care îl transmitem, ne comunicăm pe noi înșine, fără să ne impunem în faţa celorlalți, lin şi frumos, încât celălalt ne primește în inima sa. Limba este, prin excelenţă, organul pe care noi îl asociem cu cuvântul, cu rostirea. Pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc ne transmite faptul că Duhul Sfânt este un Duh al iubirii, al comunicării înspre celălalt.

Cât de ușor ne comunicăm pe noi înșine când suntem plini de iubire; cât de ușor ne rostim pe noi înșine, în faţa celorlalţi, prin cuvânt; ne împărtășim, ne deschidem fiinƫa noastră prin cuvânt, pentru a fi comunicată celui de lângă noi. Este ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime.

Nu a fost nimic forţat în ceea ce au săvârşit Apostolii. Nu au încercat să se impună, cu toate că aveau un mesaj atât de diferit, chiar contrastant faţă de toţi cei care erau de faţă acolo și care erau evrei. Oare le-ar fi convenit să audă, din cuvântarea Sfântului Apostol Petru, că ei au fost cei care, prin mâinile autorităţilor romane, L-au răstignit pe Iisus? Nu cred că le-ar fi plăcut, într-un alt context, să audă un asemenea cuvânt, despre Iisus, Cel care a fost răstignit și mai apoi a înviat.

Duhul Sfânt este Cel care conferă personalitate fiecărui om și care creează întotdeauna această varietate (distincţie) pe care noi o transmitem în jurul nostru. Comunicăm această varietate a trăirilor noastre (personalitatea) prin iubire.

Apostolii s-au comunicat pe ei înșiși celor care îi ascultau, de aceea au avut disponibilitatea și au mişcat inima celor prezenţi încât aceia s-au convertit - L-au asumat pe Hristos în inima lor. Acesta este darul Sărbătorii Rusaliilor (a Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc) – Apostolii le-au vorbit celor de faţă, fiecăruia în limba în care s-a născut.

Dumnezeu nu desfiinţează – cum spun unii – ceea ce este variat. Dimpotrivă – încurajează ceea ce este specific, particular fiecărui om, fiecărui popor, punându-le pe toate acestea în valoare. A pune în valoare înseamnă că avem deschidere și faţă de cel care este altfel decât noi, care are o altă cultură, o altă limbă, poate chiar o altă spiritualitate – avem această deschidere pentru că este lucrarea Duhului Sfânt. În contrast cu această deschidere (comunicare) – chiar dacă suntem atât de variaţi, prin limbă, cultură, mentalitate sau formare – este pluralismul, care transformă totul într-o ideologie, iar diversitatea este impusă cu forţa – un adevărat totalitarism.

Sfântul Apostol Pavel ne spune următorul lucru, legat de limbă și transmiterea unui mesaj): «Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles, cum se va cunoaște ce aţi grăit? Veţi fi niște oameni care vorbesc în vânt. Deci dacă nu voi ști înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbește, și cel care vorbește, barbar pentru mine. Așa și voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea Bisericii» (I Corinteni 14, 9, 11-12).

Tot ceea ce noi vorbim, oricât de variaţi am fi, este spre folosul nostru, ne împodobește sufletul, pune în valoare demnitatea noastră de fiinţe create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Pluralismul, a cărui osatură este diversitatea (multiculturalismul), nu este interesat să pună în valoare demnitatea persoanei umane, ci doar apărarea intereselor unui grup. Dumnezeu ne respectă pe fiecare în parte, ca persoane umane distincte. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt – pune în valoare ceea ce avem noi mai specific, mai personal.

Așa iau naștere vocaţiile: unul cântă foarte bine la pian, altul cântă la un alt instrument, altul vorbește extraordinar (are darul elocinţei), unul este un politician extrem de bun, un economist, un profesor, altul este un preot. Toate aceste vocaţii nu sunt altceva decât punerea în evidenţă a ceea ce este specific în noi – este lucrarea Duhului Sfânt. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că un dar pe care îl primim de la Dumnezeu și pe care îl sporim, devine vocaţie (harismă), ne identificăm cu acel dar și ne dăruim acelui dar; devine ceva foarte intim și specific persoanei noastre. Întreaga lume este, în felul acesta, atât de deosebită – pentru că acestea sunt daruri naturale, pe care ni le dă Dumnezeu şi care pun în valoare persoana umană.”

De asemenea, Ierarhul Hușilor a insistat asupra faptului că Duhul Sfânt este Cel care îl pune în valoare pe om, cu toate specificitățile acestuia:

Ceea ce este susţinut de pluralism nu este dar, ci este doar o ideologie, un concept, care trebuie impus cu forţa. Pluralismul a devenit o adevărată religie a post-modernităţii. Sărbătoarea Cincizecimii este sărbătoarea a tot ceea ce înseamnă mai specific, mai particular, pentru fiecare dintre noi. Când Duhul Sfânt vine în inima noastră, scoate în evidenţă ceea ce avem mai personal, mai profund (adânc), și ne îmboldește să înmulţim acei talanţi pe care îi avem în noi și care, ulterior, devin talente. În felul acesta, suntem atât de variaţi (specifici), frumoși – o lume atât de minunată, încât și noi ne minunăm.

Dacă vom avea deschiderea și bucuria de a simţi darul lui Dumnezeu în cel de lângă noi, ne vom minuna ca și cei care erau prezenţi la Cincizecime, spunându-și fiecare: „Ce grozav este când vorbesc Apostolii, eu îmi aud limba mea, în care m-am născut (limba maternă)! Este atât de frumos acest lucru, pentru că nu numai că aud, dar cuvintele pe care le aud mă transformă ca om, și devin un altul – din cel care, poate, nu eram interesat de viaţa în Hristos, acum sunt cel care Îl iubesc cel mai mult pe Hristos”. Spunea cineva, atât de frumos: „dacă noi devenim oameni plini de Duhul Sfânt, chiar și atunci când tăcem, noi de fapt grăim”. Este o carte foarte frumoasă, intitulată sugestiv: «Omul și cuvântul», care spune așa: «Omul, și când tace, vorbește, se rostește pe sine însuși, profunzimea lui.».

Când suntem triști și nu vorbim, de fapt tristeţea vorbește – chipul nostru vorbește, ochii noștri vorbesc despre ceea ce este în adâncul nostru. Când suntem certaţi cu cineva, expresia feţei noastre, atitudinea noastră, toate vorbesc despre ceea ce este în noi. În asemenea momente, noi nu ne putem comunica (este foarte greu) nici prin cuvânt, nici prin stare, și este un blocaj, ca un zid între cele două persoane. Când vine Duhul Sfânt, noi toţi devenim ca niște vase comunicante, comunicăm atât de frumos, pentru că iubirea este în noi. Este un flux și un reflux între noi, oamenii, și aceasta este minunea iubirii.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Marian Andrei Drăghici, pe seama Parohiei Cozmești, Protopopiatul Vaslui.

Sursa: episcopiahusilor.ro